Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii)
Părinții Bisericii vorbesc despre „ochiul lăuntric” sau „ochiul sufletesc”, care este „ochiul inimii”, „ochiul minții” sau conștiința, care trebuie păstrată în curăție. Dacă „ochiul sufletesc” nu va fi curat, omul nu va putea primi Lumina, nu va putea primi cuvântul lui Dumnezeu. Omul fără Lumina lui Hristos va rătăci în întunericul necredinței, neștiinței și al necunoașterii. Dacă ochiul sufletesc nu va fi curat, omul nu poate percepe corect realitatea, o va simți inversată. Omul, într-o astfel de stare, se îndreaptă spre pierzanie. Dar dacă un asemenea om are și putere de decizie (are o funcție în stat), el poate provoca multă suferință semenilor săi. Despre aceștia a zis prorocul Isaia: „Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău, care numesc lumina întuneric și întunericul lumină, care socotesc amarul dulce și dulcele amar!” (Isaia 5, 20). Salvarea vine tot de la Dumnezeu. Decizia de a curăți „ochiul lăuntric” îi aparține însă omului. Începutul unei asemenea lucrări este rugăciunea, care este o deschidere pentru ca Lumina lui Hristos să lumineze sufletul, risipind întunericul. De altfel, omul, în libertatea sa, poate decide dacă merge spre lumină sau rămâne în întuneric.
Imposibilitatea de a sluji la doi domni
„Mamona” din limba aramaică înseamnă „bani”, „avuții”, „bogății lumești”. Slujirea lui „Mamona” înseamnă o închinare la cele materiale și trecătoare: bani, bogății, putere. Slujitorul lui „Mamona” nu mai poate sluji și lui Dumnezeu. „Mamona” devine un obstacol în apropierea omului de Dumnezeu. Goana după bogății îl slăbește pe om, îi consumă energiile vieții și îi irosește sănătatea. Slujitorul lui „Mamona” adună bogății, dar adună și păcate. Despre acesta o zicală din Bucovina spune: „Pentru avere omul se zbate și se umple de păcate”. Slujitorul lui „Mamona” nu este liber, este în stare de rob, pentru că nu el stăpânește bogăția, ci bogăția îl stăpânește pe el. Slujitorul lui „Mamona” este asemenea unui sclav care plătește bir în fiecare clipă a vieții sale, prin înmulțirea grijilor, stresului, suferințelor și bolilor. Tirania celor materiale este o tiranie cumplită, care alungă pacea și liniștea din sufletul omului și aduce îngrijorare, tensiune interioară și teamă. Slujind lui „Mamona” omul devine sărac duhovnicește, se îndepărtează de Dumnezeu și se înstrăinează de semeni. Această stare deseori aduce și sărăcie materială. Lipsa lui Dumnezeu în viața omului aduce și lipsa păcii, a liniștii, a stării de mulțumire sufletească și a progresului duhovnicesc.
Bogăția nu este condamnabilă. Este condamnabilă atașarea în exces de ea, stare care anulează libertatea omului. Omul stăpânit de dragostea de averi este prizonierul bogăției. De multe ori, de cele adunate de slujitorul lui „Mamona” se folosește un străin sau devin pentru rude motiv de neînțelegere, ceartă și dezbinare. Sau, și mai grav, motiv de vrajbă și dușmănie.
Comoara cerească o reprezintă sfințenia, darurile Duhului Sfânt pe care creștinul le adună prin viața sa curată.
Încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu
„Nu vă îngrijiți” nu este un îndemn la inactivitate, o descurajare a muncii și o încurajare a lenei. Mântuitorul nu se pronunță împotriva muncii, pentru că El Însuși a muncit din copilărie, iar concetățenii Lui Îl cunoșteau ca „teslarul, fiul Mariei” (Marcu 6, 3). Toată activitatea Sa publică a fost o muncă împreună cu Tatăl. Dorind să încurajeze munca, Sfântul Apostol Pavel spune: „Cine nu vrea să lucreze, acela să nu mănânce” (II Tesaloniceni 3, 10). Creștinul tot timpul a muncit și a fost un exemplu de hărnicie pentru ceilalți.
Părinții Bisericii spun că acest „Nu vă îngrijiți” este un îndemn să nu ne îngrijorăm prea mult de hrană, de îmbrăcăminte, deoarece dacă Bunul Dumnezeu poartă de grijă păsărilor cerului și florilor câmpului, cu atât mai mult va purta de grijă omului. Să nu ne îngrijorăm pentru hrană și îmbrăcăminte, pentru că această grijă ne slăbește credința și ne îndepărtează de Dumnezeu.
Când Mântuitorul spune: „Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește” (Matei 6, 26) sau „Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia” (Matei 6, 28) nu înseamnă că încurajează lenea și interzice munca, ci vrea să protejeze omul de grija în exces pentru cele vremelnice.
Cuvintele: „Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele?” (Matei 6, 26), când se referă la păsări, arată că Dumnezeu are o mai mare grijă față de om.
Grija pentru cele lumești și înrobirea față de cele materiale nu mai lasă timp omului pentru a contempla frumusețea creației lui Dumnezeu, pentru a se opri din alergarea zilnică și a rosti o rugăciune. Toată viața este pusă în slujba lui „Mamona“. Pentru Dumnezeu nu rămâne timp.
Zice Mântuitorul: „Oare nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât haina?” (Matei 6, 25). Și dacă Dumnezeu a dat sufletul și trupul, atunci de ce să nu credem că va da și hrană și îmbrăcăminte?
„Nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii”, spune Mântuitorul (Mt 6, 31-32). Grija mare pentru cele materiale nu este un comportament al omului credincios, care crede și iubește pe Dumnezeu, ci al unui păgân. Și continuă Mântuitorul: „Doar știe Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele” (Matei 6, 32). Tatăl ceresc are în vedere cele ce sunt de trebuință omului, dar vrea și să ne ferească de starea de panică, de disperare, stare care aduce întunericul în sufletul omului.
Lipsa de încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu tulbură viața omului și generează multe păcate. Terorizat de grija pentru mâncare și cu ce se va îmbrăca, omul își pierde liniștea și este cuprins de o stare de tensiune, care slăbește credința în Dumnezeu și face ca deznădejdea să-i pună stăpânire pe suflet. Devenind captiv grijii pentru ziua de mâine, omul devine agitat, uită de Dumnezeu și caută rezolvarea situațiilor apărute, punându-și încrederea în propriile forțe. Însă fără ajutorul lui Dumnezeu, omul nu poate reuși. Pot exista mici succese, dar acelea sunt vremelnice și le îngăduie Dumnezeu cu scop pedagogic.
Căutarea Împărăției lui Dumnezeu – o prioritate pentru fiecare creștin
„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” arată că preocuparea pentru cele veșnice trebuie să fie pentru om una prioritară. Dar preocuparea pentru cele veșnice nu exclude interesul pentru cele materiale necesare pentru existența pământească a omului. „Căutați mai întâi” ne arată ce este prioritar, și anume Împărăția lui Dumnezeu.
Părinții Bisericii spun că dreptatea lui Dumnezeu înseamnă împlinirea poruncilor, iar Sfântul Grigorie de Nisa definește dreptatea ca „suma virtuților”.
Spune Mântuitorul: „Toate acestea se vor adăuga vouă”. Dacă mai întâi vom căuta Împărăția lui Dumnezeu, vom primi de la El și celelalte necesare și de folos vieții noastre, doar știe Tatăl din ceruri de ce avem nevoie (Matei 6, 32). De la noi se cere o ordine a căutărilor noastre. De ce această ordine? Pentru a nu fi înrobiți. Căutând mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, noi ne păstrăm libertatea. Și numai în stare de libertate omul poate distinge ce este prioritar pentru viața lui și înțelege cât de păguboasă este grija exagerată pentru cele lumești.
Din textul evanghelic de astăzi înțelegem cât de important este să avem ochiul lăuntric curat. Curăția ochiului lăuntric ne permite să deslușim adevărul că un creștin trebuie să slujească lui Dumnezeu, și nu lui „Mamona”. Evanghelia ne ajută, de asemenea, să înțelegem că un creștin adevărat își pune toată nădejdea în Dumnezeu, Cel care poartă de grijă de întreaga creație și cu atât mai mult de om și că preocuparea principală a unui creștin este căutarea Împărăției lui Dumnezeu.
† Antonie, Episcop de Bălţi
Sursa: http://ziarullumina.ro.
