Toate aduc slavă lui Dumnezeu

Odată, în timp ce călugării citeau rugăciunea de la Miezonoptică: “Sculându-ne din somn cădem către Tine, Bunule, și cântare îngerească strigăm ție, Puternice: Sfânt, Sfânt, Sfânt…”, orăcăitul unor broaște dintr-o mlaștină din apropiere s-a auzit până în Biserică.

Atunci Starețul a spus unui călugăr:

– Fiul meu, mergi la broaște și spune-le: “Starețul vă poruncește să opriți orăcăitul, pentru că vrem să citim pravila”.

– Să fie binecuvântat, Părinte!

Vezi, acesta era cu adevărat ascultător, pentru că nu a spus: “Părinte, cum să vorbesc cu broaștele?”, ci a făcut ascultare, spunându-le:

– Ascultați aici, broaștelor, Starețul vă poruncește să opriți orăcăitul, pentru că vrem să citim pravila.

Atunci o broască a grăit:

– Spune-i Starețului că îndată vom termina și noi doxologia lui Dumnezeu și vom merge să ne odihnim.

Și broaștele Îl slavoslovesc pe Dumnezeu! Toată firea slavoslovește pe Dumnezeu. Și după măsura curăției noastre, auzim și noi această doxologie mistică, această cântare tainică fără de glas, pe care o înalță chiar și pietrele. Iar despre aceasta se vorbește în psalmi, dar nu-mi pot aminti exact cuvintele pentru că de multă vreme nu am mai citit pravila.

Atunci niște monahi care erau de față i-au amintit zicându-i:

– Focul, grindina, zăpada, duhul cel de vifor…

– Da, a spus Starețul, “Focul, grindina, zăpada, duhul cel de vifor…”, toate. Acum începe marea doxologie.

Vedeți? Și munții, și dealurile, și copacii, și marea, și peștii, toate Îl slavoslovesc pe Dumnezeu. Dar noi, fiindcă am înnegrit partea rațională a sufletului nostru, de aceea foarte puțin ne dăm seama de aceasta. Pe cât de mult te curățești lăuntric, pe atâta și chiar mai mult primești luminare, primești o simțire că nicio zidire a lui Dumnezeu nu rămâne în nelucrare, ci toate slavoslovesc pe Dumnezeu.

Și musca, și țânțarul, și boul, și catârul, toate slavoslovesc pe Dumnezeu. Când te vei curăți lăuntric, vei vedea această doxologie tainică a lui Dumnezeu. Pe cât de mult te curățești lăuntric, pe atât o vei vedea și vei spune: “Sărmanule om, numai tu nu Îl slavoslovești pe Dumnezeu. Toate aduc slavă lui Dumnezeu!“.

Fragment din cartea Starețul Efrem Katunakiotul, de Ieromonahul Iosif Aghioritul, ce a apărut la Editura Evanghelismos.

Previous Post

Mare dar este pentru cineva a fi chemat de Dumnezeu la viaţa monahală

Next Post

Lupta duhovnicească și dobândirea virtuților

Related Posts
Total
0
Share