Tot omul este aproapele nostru

Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv)

Dacă citim cu atenție Sfânta Evanghelie vedem că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost ispitit de diavolul (Matei 4, 1-11), dar mai ales de multe ori a fost ispitit de slugile diavolului, care erau cărturarii, saducheii, fariseii, arhiereii și legiuitorii (Matei 22, 15-18).

Aceste ispitiri din partea lor întotdeauna erau amestecate cu ură, cu vicleșug și cu fățărnicie. Așa vedem, de exemplu, că fariseii au ținut sfat cu vicleșug ca să prindă în cuvânt pe Mântuitorul și au trimis la El niște iscoade ca să-L întrebe dacă se cuvine a da dajdie Cezarului. Dar Mântuitorul, cunoscând viclenia lor, a zis către ei: „De ce Mă ispitiți, fățarnicilor?” (Marcu 12, 15). Altă dată, saducheii și fariseii s-au apropiat cu vicleșug de Domnul, să le dea semn din cer. Iar El le-a răspuns: „Când se face seară, ziceți: Mâine va fi timp frumos, pentru că este cerul roșu; iar dimineața ziceți: Astăzi va fi furtună, pentru că se roșește cerul posomorât. Apoi le-a zis: Fățar­nicilor, fața cerului știți să o judecați, dar semnele vremilor nu puteți! Neam viclean și adulter cere semn și semn nu i se va da decât numai semnul lui Iona, și lăsându-i a plecat” (Matei 16, 1-4).

În cuvintele de răspuns către saduchei și farisei, îi numește fățarnici și neam viclean. Și aceasta pentru că în sfătuirea lor de a-L ispiti și a-I ce­re semn din cer erau plini de fățăr­nicie și viclenie. La fel vedem și pe legiuitorul din Sfânta Evanghelie de azi venind cu viclenie și fățărnicie către Domnul, ispitindu-L și zicând: „Învăță­torule, ce voi face să moștenesc viața cea veșnică?” (Luca 10, 25). Dar Domnul nostru Iisus Hristos, care „prinde pe cei înțelepți în vicleșugul lor” (I Corinteni 3, 19), văzând pe legiuitor că una vorbește cu gura și alta plănuiește în inima lui, nu i-a răspuns la cuvintele sale, ci îi pune o întrebare, zicând: „În Lege ce este scris, cum citești?” (Luca 10, 26), încercând din cuvintele lui să-l învețe cele ce nu știa. Mântuitorul, care întotdeauna vedea vicleșugul celor ce I se adresau (Luca 20, 23), cunoscând viclenia legiuitorului care Îl ispitea, l-a întrebat: „Ce scrie în Legea lui Moise?”. Iar el a zis: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, și pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Levitic 19, 18; Matei 22, 37-40), iar Mântuitorul i-a zis: „Drept ai răspuns, fă aceasta și vei fi viu”.

Legiuitorul însă nu credea că Iisus Hristos este Dumnezeu. Pentru ce dar, Iisus i-a zis: „Fă aceasta și vei fi viu?”. Dar poate oare cineva să se mântuiască fără credință în Iisus Hristos? Nu, căci Domnul a zis: „Cela ce crede întru Mine, nu crede în Mine ci în Cel ce M-a trimis pe Mine”, și iarăși: „Cel ce Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 12, 44-45), și iarăși: „Cela ce crede în Mine, chiar de va muri viu va fi” (Ioan 11, 25). Atunci pentru ce a zis Domnul legiuitorului că va fi viu împlinind cele scrise în Legea lui Moise? Iată pentru ce: pentru că Legea lui Moise a fost învățătoare și „călăuză spre Hristos” (Galateni 3, 24), iar „sfârșitul Legii este Hristos, spre îndreptarea a tot celui ce crede” (Romani 10, 4), și acela care crede în învățătura lui Moise, acela crede și în Iisus Hristos. Cum zice și în alt loc: „De ați fi crezut în Moise, ați fi crezut și Mie” (Ioan 5, 46-47).

A mai zis Domnul legiuitorului că va fi viu prin cele scrise în Legea lui Moise, pentru că „tot cel ce iubește pe Cel ce a născut, iubește și pe cel născut din El” (I Ioan 5, 1). Iar legiuitorul, vrând a se îndrepta pe sine, l-a întrebat pe Iisus: „Cine este aproapele meu?” (Luca 10, 29). Iată altă întrebare pusă cu vicleșug lui Iisus. Oare legiuitorul nu știa cine este aproapele lui? Acesta, ca un legiuitor și învățător de Lege, știa cu adevărat cine este aproapele lui, dar prin această întrebare vicleană voia să audă ce zice Domnul, fiindcă el socotea că numai cei din neamul iudeilor sunt aproapele lor, iar nu oricare om.

Dar Preabunul nostru Mântuitor, vrând să-i arate cine este cu adevărat aproapele nostru, i-a răspuns cu pilda omului căzut între tâlhari, zicând: „Un om oarecare se cobora din Ierusalim la Ierihon și a căzut între tâlhari, care, dezbrăcându-l și rănindu-l, s-au dus lăsându-l abia viu” (Luca 10, 30). Vedeți, fraților, că Mântuitorul nu a zis un iudeu, ci un om oarecare, ca prin aceasta să-i arate legiuitorului că orice om este aproapele nostru și de îl vom vedea în primejdie se cuvine cu toată dragostea a-l ajuta.

După ce Mântuitorul a spus această pildă legiuitorului, l-a întrebat: „Care dintre aceștia trei ți se pare a fi aproapele celui ce a căzut între tâlhari?”. Iar el, silit fiind să spună adevărul, a zis: Cel ce a făcut milă cu dânsul. Atunci Mântuitorul a zis: „Mergi și fă și tu asemenea” (Luca 10, 37).

Vedeți înțelepciunea cea fără de margine a Mântuitorului nostru Iisus Hristos? Legiuitorul acela a venit cu viclenie și fățărnicie ca să ispitească pe Domnul, iar Mântuitorul, prin pilda cu omul cel căzut între tâlhari și cu samariteanul cel milostiv, care a purtat grijă de cel rănit și căzut între tâlhari, i-a dat un minunat și dumnezeiesc răspuns. Mai întâi a învățat pe legiuitor că orice om din lume este aproapele nostru. După ce l-a făcut a înțelege acest lucru și a-l mărturisi, i-a zis: Mergi și fă și tu asemenea. Adică să nu mai socotești de acum înainte că numai cei din neamul iudeilor sunt aproapele tău, ci oricare om din această lume să fie socotit aproapele nostru, și de este cineva în necaz sau primejdie, să-l ajutăm ca pe cel ce este de un neam cu noi.

Cuviosul Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria, Neamţ

Sursa: http://ziarullumina.ro