Preot Ioan Istrati
Unul din exercițiile mentale preferate e să cumpănesc doza de deviere a vinovăției, de deculpabilizare, a oamenilor de azi.
Totdeauna, ceilalți sunt de vină. Totul are o scuză. Anturajul l-a stricat. Ezistă o esplicație. E băiat bun, dar…
Guvernul, bată-l vina. Așa fac toți. Ei, da orișicât.
Oamenii aruncă cu mizerie pe parbrizul propriei ființe, doar nu ar vedea insalubritatea eu-lui. E politica struțului. Derapajul de la realitate. Evitarea privirii clare. Negarea diagnosticului cumplit și implicit a tratamentului salvator.
Deunăzi, un influencer urla pe FB că Iliescu a omorât milioane de copii prin avort. Nimic despre conștiințele vinovate, de cei și cele ce au hotărât, plătit uciderea.
La Spovedanie, totdeauna e altcineva vinovat. Soacra, cumnata rea, vrăjile, diavolul bată-l vina.
Opacitatea e atât de mare încât realitatea pălește și iluzia groasă, infectă, alienantă se instaurează.
Trăim într-o minciună enormă, perpetuă. Totul strigă a deresponsabilizare. Păcatele cele mai grele, pline de iad, au devenit opțiuni. Mizeria e o alternativă socială. Uciderea e necesitate medicală. Aberația e cool. Căderea e curiozitate.
Biserica e Stâlpul și Temelia Adevărului. Ea trebuie să mărturisească pe Hristos Adevărul și să sancționeze căile spre infern. Să zică răului rău. Să avertizeze de chinul veșnic. Să nu mângâie pe cap calin și tălâmb pe păcătos, contra cost.
Suntem toți chemați să fim conștienți că viața noastră veșnică e o apă în căușul palmelor noastre. Și că o putem pierde foarte ușor prin despărțire de Dumnezeu. Dar și că, până vom avea suflare, suntem chemați să ne întoarcem la Tatăl cel ceresc, cu inima înfrântă și smerită. Și El ne va primi în brațele Sale.
