Tragedia omului contemporan constă în faptul că el mereu se grăbește, dar se grăbește în van, fără vreun folos.
Cu energia sa, omul răstoarnă munții, zidește și dărâmă orașe întregi în termene foarte scurte. Dar dacă vom analiza minuțios energia lui și vom urmări consecințele folosirii ei, vom constata că ea nu înmulțește binele în lume. Iar ceea ce nu înmulțește binele este neroditor. Chiar și stârpirea răului este inutilă, dacă această epurare nu reprezintă o manifestare a binelui și nu aduce roadele bunătății.
Ritmul de viață al oamenilor a devenit foarte grăbit și ajunge să fie tot mai alert; toți aleargă, tuturor le este teamă că întârzie undeva, că nu mai prind pe cineva, că vor rata ceva, că nu vor face altceva. Mașinăriile se deplasează prin aer, prin apă și pe pământ, dar nu aduc fericire umanității, ci, dimpotrivă, distrug starea bună a lucrurilor care a mai rămas pe pământ.
Extras din Unui fiu duhovnicesc necunoscut – Arhim. Ioan Krestiankin, Editura Doxologia.
