Trâmbițări biblice mântuitoare

Vai vouă, pământule și mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci știe că timpul lui e scurt. (Apocalipsa 12, 12).

***

În vremurile de apoi unii se vor depărta de la credință, luând aminte la duhurile cele înșelătoare și la învățăturile demonilor (I Timotei 4,1).

***

Și dintre voi înșivă se vor ridica bărbați grăind învățături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei (Fapte 20,30).

***

Fraților, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriți de orice frate care umblă fără de rânduială, și nu după predania care a primit-o de la noi (II Tesaloniceni 3,6).

***

Dacă cineva vine la voi și nu vă aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți: ”Bun venit!” Căci cel ce-i zice: ”Bun venit!”, se și face părtaș la faptele lui cele rele (II Ioan 10,11).

***

De omul eretic, după întâia și a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit (Tit 3,10-11).

***

Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni (Fapte 5,29).

***

De Mă iubiți, păziți poruncile Mele (Ioan 14,15).

***

Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinlăuntru sunt lupi răpitori (Matei 7, 15).

***

Nu oricine îmi zice: ”Doamne, Doamne!” va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatplui Meu Celui din ceruri (Matei 7, 20).

***

Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu mă voi lepăda de El înaintea Tatălui Mei, Care este în ceruri (Matei 10, 32-33).

***

Căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință și pe cei aleși (Matei 24, 24).

Previous Post

Gândiți-vă din timp la nașii de botez

Next Post

Nu trebuie să aibă cineva în vreun lucru încredere în sine însuși, ci în toate să se împărtășească de povața Părinților; iar cele tainice ale inimii să le mărturisească cinstit, fără să ascundă nimic ( I )

Related Posts
Total
0
Share