Trebuie să căutăm lumina pentru a fi luminați, iar nu să stăm liniștiți în întuneric, așteptând ca lumina să vină singură la noi. „Căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide; cereți și veți primi“, spune Iisus.
De aceea creștinii sunt străini de lumea aceasta, pentru că mângâierea lor vine din altă parte. Bucuria lor sunt lacrimile de pocăință, pacea duhului ceresc, nădejdea în bogățiile viitoare din Ceruri. Disprețuiți și respinși, ei sunt totuși fericiți, nemaidorind iubirea și aprecierea oamenilor.
Dar vai de creștinul care se bizuie pe darul Duhului Sfânt care, de fapt, nu-i aparține lui personal, ci numai ostenelilor de care s-a învrednicit mai înainte. Cel care consideră Duhul Sfânt ca pe o bogăție a lui personală îl pierde cu siguranță și cade din nou prada firii lui păcătoase.
Amăgirea șarpelui este foarte perversă și „subțire“, nici nu se simte; din contră, pare o formă de evlavie şi de sfințenie. Chiar și cu gândul se poate comite păcatul; acolo în minte se dă lupta cea grozavă și nevăzută. Acolo se împlinește adulterul.
Cel ce nu este atent la gândurile lui și nu știe cum și pe care să le alunge imediat, acela păcătuiește necontenit, nevăzut de nimeni; dar, vai!, la judecată totul va țâșni în afară, tot ce este ascuns în inimile și în mințile oamenilor.
Cuviosul Macarie Egipteanul
