Numai ce s-a atins de Domnul, cu credinţă, femeia cu curgere de sânge şi a ieşit către ea o putere din Domnul: „Şi îndată izvorul sângelui ei a încetat”. Curgerea de sânge închipuie cugetările şi planurile pătimaşe pe care le izvorăşte neîncetat inima ce încă nu s-a curăţit de orice înclinare spre păcat; aceasta este boala păcătoşeniei noastre. Ea e simţită de cei care s-au pocăit şi vor să se păstreze curaţi nu doar pe dinafară, ci şi pe dinlăuntru. Aceştia văd că din inimă ies necontenit gânduri rele, suferă pentru asta şi caută să se tămăduiască; însă această vindecare n-o pot afla în sine, nici în ceilalţi. Ea vine de la Domnul atunci când sufletul se atinge de El şi de la Domnul iese o putere către suflet, cu alte cuvinte, atunci când are loc împărtăşirea simţită cu Domnul, ce se vădeşte printr-o deosebită căldură şi ardere lăuntrică. Atunci când se întâmplă acest lucru, sufletul simte îndată că „s-a vindecat de boală”.
Mare comoară; dar cum s-o dobândeşti? Femeia cu curgere de sânge şi-a croit drum prin mulţime şi a primit vindecare; trebuie ca şi noi să ne croim drum către Domnul, trecând fără de lenevire prin strâmtorarea nevoinţelor trupeşti şi lăuntrice. Cel ce merge pe acest drum se simte strâmtorat, iar Domnul nu se mai vede; şi deodată apare Domnul. Ce mai bucurie! Împărăţia Cerurilor nu vine după cum ne facem noi socotelile.
Extras din Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an– Sfântul Teofan Zăvorâtul, Editura Sophia, 2015.
