A treia istorisire a aceleiași creștine:
Era o iarnă grea. Zăpada era mare și frigul înțepător. Cele mai multe case erau înghețate, pentru că oamenii nu aveau cu ce face foc. Am trăit și asta când eram copil. Casa noastră fusese cuprinsă de o cumplită boală. Pe de o parte dizenteria, iar pe de alta malaria. Cei mici și cei mari erau întinși pe niște țoale jos pe dușumea. Singurii care rămăseseră în picioare erau bunicul și bunica.
Într-o dimineață bunicul îi spune bunicii:
– Mă duc să aduc lemne din pădurea de vizavi.
– Unde să mergi?, îi spune bunica. Nu vezi că ești om bătrân? Pădurea este la două ceasuri de aici, iar tu vei face trei până acolo. Și câte lemne vei putea aduce tu, un om bătrân? Apoi, dacă te vor prinde bulgarii? Nu mergi nicăieri.
– Ba da, mă duc.
Și-a făcut rugăciunea de dimineață – după ce se rugase toată noaptea – și-a făcut semnul Crucii și a pornit. A trecut amiaza, s-a făcut trei, patru și bunicul nu mai apărea. Bunica ieșea adeseori în drum și privea de-a lungul drumului. Peste puțin apare un vecin, cărând în spate câteva lemne.
– Vine, mătușă! L-a ajutat mult un străin.
După o vreme bunica îl vede pe bunicul, venind împreună cu un străin, târând după ei doi copaci mari legați cu niște funii.
„Cum le-a tăiat? Le-o fi tăiat străinul”, își spunea bunica. Apropiindu-se, au lăsat copacii în afara porții, iar bunica le-a urat bun venit și i-a chemat înăuntru. Îndată a tăiat câteva crengi ca să facă focul, pentru a se încălzi și bolnavii și străinul și bunicul care era istovit.
După puțin bunicul a intrat în casă, s-a așezat pe un scăunel și i-a spus bunicii:
– Hai, femeie, fă puțin ceai fierbinte și adu-mi și puțină pâine!
– Așteaptă puțin ca să vină și străinul.
– Care străin?, a întrebat-o bunicul.
– Acela care a adus copacii împreună cu tine.
– Nici un străin nu a fost cu mine. Eu singur am adus copacii.
– Cum nu a fost? a întrebat mirată bunica. Doar l-a văzut și vecinul cum a tăiat copacii și cum i-ați adus aici împreună. L-am văzut și eu din curte și l-am chemat înăuntru.
– Ce tot vorbești, măi femeie? Singur am fost.
Atunci s-a gândit puțin și, luminându-i-se deodată fața, a strigat:
– Femeie, un Înger a fost! Un Înger a fost! De aceea am terminat așa de repede și le-am târât ca și cum ar fi fost niște puf. Un Înger a fost! Slavă Ție, Dumnezeule! Slavă Ție, Dumnezeule! Slavă Ție, Dumnezeule! Hai femeie, să facem o sută de metanii ca să-I mulțumim lui Dumnezeu!
O sută de metanii ca să spună mulțumesc lui Dumnezeu.
Ce mai avem de spus?
Iată istorioare pline de credință, de dragoste, de prinos și de jertfă.
Iubiții mei creștini, Dumnezeu nu-i părăsește pe fiii Săi cei credincioși, ci îi ajută în felurite chipuri. Îi ajută în fiecare zi prin minuni inexplicabile, uneori la arătare, alteori în ascuns. Căci El este acoperământul nostru, ajutătorul și scăparea noastră. El este Lumina, bucuria, Viața și Învierea noastră. El este Pâinea Vieții Care S-a pogorât din Cer. El este Apa cea vie, Care adapă sufletul nostru cel însetat. El este Făcătorul și Ziditorul nostru. El este Slobozitorul și Mântuitorul lumii, Hristos, Care S-a născut în cetatea Betleemului pentru mântuirea noastră.
- Trei istorisiri adevărate (I)
- Trei istorisiri adevărate (II)
- Trei istorisiri adevărate (III)
