Trei istorisiri adevărate (II)

A doua istorisire a aceleiași creștine

Bunicul și bunica, precum și părinții lor erau foarte milostivi. Îi miluiau pe toți care le cereau ajutorul în acei ani negri ai ocupației germane. Erau săraci, însă făceau milostenie cum puteau și cât puteau.

Odată au trecut prin satul lor vreo trei cerșetori zdrențuroși. Se vedea foarte bine că erau și bolnavi. Mâinile, picioarele și fețele lor erau pline de răni și puroi. Se părea că erau leproși și de aceea toți le închideau porțile, așa cum făcea și sătenii din satul lor. În acea clipă a ajuns și bunicul care fusese plecat undeva și a auzit ce se întâmplase cu cerșetorii. Atunci i-a strigat, iar când au ajuns la poartă, i-a băgat în curte și cu ajutorul femeii sale, adică a bunicii, le-a spălat rănile și puroiul, apoi le-a dat să mănânce, pâine și măsline, precum și puțina brânză pe care o mai aveau. Plecând le-a dat și o sticlă de untdelemn, ultima care mai rămăsese pe sărăcăciosul raft al bucătăriei.

Desigur copiii lor, adică cei căsătoriți, cârteau, spunând:

– Acum ce se va întâmpla? Cu ce ne vom hrăni pruncii? Ce le vom mai da copiilor noștri să mănânce?

– Este Dumnezeu. Este Dumnezeu, le-a răspuns bunicul.

Da, a spus „Este Dumnezeu”, însă bătrânul credea în ceea ce a spus. Și noi o spunem, însă nu credem.

vindecarea leproșilor

Și i-a însoțit pe cei trei leproși până în drum. Atunci vecinii au ieșit în porți și au început să-l mustre și să-l învinuiască nu numai pentru fapta lui lipsită de judecată, dar și pentru faptul că și el s-ar fi putut molipsi de boală.

– Nu ajunge că ți-ai lăsat copii flămânzi, ci și pe noi ne vei molipsi, îi spuneau mereu.

Cu toate acestea, în fața acestei fapte a bunicului și a bunicii, toți au rămas cu gurile căscate. Bunicul nu a spus nimic, ci și-a făcut semnul Crucii și a intrat în casă. Peste puțin a ieșit, alergând și strigând:

– Alergați copiilor, alergați vecinilor! Toate rafturile sunt pline de pâini, brânză și untdelemn! Dumnezeu a făcut minune! Dumnezeu miluiește pe robii Săi cei credincioși! Veniți cu toții să luați!

Da, creștinii mei, Dumnezeu a făcut minunea, așa cum o face în fiecare zi cu cei care miluiesc cu toată inima lor. „Pe dătătorul de bună voie îl iubește Dumnezeu” (2 Cor. 9, 7). De altfel și Însuși Dumnezeu adeverește că: „Fericiți cei milostivi că aceia se vor milui”.

Iar acum vă întreb, iubiții mei creștini:

Noi suntem milostivi? Din păcate, cei mai mulți dintre creștinii ortodocși de astăzi nu sunt. Mă refer a fi milostivi ca cei doi bătrâni. Noi suntem fără inimă, nemilostivi, zgârciți. Iar acești bătrânei nu erau numai oameni de rugăciune, de priveghere și ai milosteniei, ci erau și niște creștini ortodocși corecți, deoarece țineau sărbătorile și posturile, deși ajunseseră la bătrânețe. Mergeau la biserică în fiecare Duminică și Sărbătoare, se spovedeau și se împărtășeau regulat cu Dumnezeieștile Taine. Făceau nevoință duhovnicească noaptea și aveau frică de Dumnezeu și multă dragoste.

Total
1
Shares
Previous Post

Timpul

Next Post

Trei istorisiri adevărate (III)

Related Posts