Într-una din aparițiile Sale în fața Ucenicilor, văzând că în inima acestora se aflau îndoieli în ceea ce Îl privea, Hristos a spus: Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți, că duhul nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine că am (Luca 24,39). De aici ne dăm seama că Hristos avea trup, deci nu era doar în imaginația Ucenicilor, dar Trupul Său nu era ca mai înainte.
Se cunoaște faptul că, prin întruparea Sa, Hristos a luat fire omenească și S-a făcut om desăvârșit, luând, desigur, asupra Sa și așa-numitele patimi nepăcătoase, între care, posibilitatea ca trupul să sufere vătămări, moarte84, foame, sete, oboseală, somn etc. După Înviere, însă, Hristos a lepădat toate aceste patimi firești, adică „vătămarea trupului, foamea, setea, somnul, oboseala și toate cele asemenea lor”. Deși a lepădat așa-zisele patimi nepăcătoase, El a rămas cu trup și cu suflet. Atunci S-a înălțat la Cer, Hristos a luat cu Sine trupul și sufletul, rațiunea și gândul, voirea și fapta. Așadar, El șade de-a dreapta Tatălui cu întreaga fire omenească îndumnezeită. În acest fel, Hristos lucrează și ca Dumnezeu, prin pronie, dar și ca om, amintindu-Și de lucrarea Sa pe pământ și cunoscând că I se închină întreaga făptură rațională (Sfântul Ioan Damaschin).
Trupul înviat al lui Hristos nu mai era supus patimii și morții, ci era înpodobit în slava sfântă, dar „la înfățișare era ca mai înainte” (Macarie Hrisochefalul).
Astfel, chiar dacă a lepădat toate patimile nepăcătoase, a păstrat trăsăturile naturale, „adică înfățișarea exterioară, cum era, cât era, așezarea părului și liniile trupului”. Dacă S-ar fi lepădat și de acestea, nu ar mai fi avut trup adevărat, ci numai o extindere a acestuia sau o ieșire din canoanele firii omenești (Cuviosul Nicodim Aghioritul).
Prin întrupare, Hristos nu a ieșit din canoanele firii omenești. În același fel, dupa Învierea Sa, trupul omenesc îndumnezeit nu a trecut peste cele ce sunt firești naturii umane, adică nu a eliminat trăsăturile omenești. Acest lucru a avut loc deoarece, după „unirea celor doua firi total diferite, trăsăturile acestora au rămas neschimbate” (Sfântul Ioan Damaschin). De altfel, acesta este și motivul pentru care, deși Se află în Ceruri, Hristos este înfățișat de Biserică cu trup. În Ceruri, Hristos nu are nici carne, așa cum o știm noi, dar nu este nici fără trup sau fără materie, ci este pe undeva pe la mijloc (Sfântul Grigorie Teologul). El are trup duhovnicesc, nesupus stricăciunii, care totuși, este trup. Hristos va rămâne în veac Dumnezeu-Om, pentru că, de când s-au unit, cele două firi ale Sale sunt nedespărțite.
În plus, și sufletul lui Hristos știe fără vreo îndoială că este unit în ipostas cu Dumnezeu Cuvântul și că este închinat și slăvit alături de Dumnezeu, nicidecum ca un simplu suflet (Sfântul Ioan Damaschin).
Așadar, lepădându-se de moarte și de patimile nepăcătoase, trupul înviat al lui Hristos a rămas trup duhovnicesc, asemenea lui Dumnezeu, însă descriptibil și având toate trăsăturile caracteristice pe care le avusese înainte. El străbătea distanțe uriașe în interval de secunde, intra și ieșea prin ușile închise și a ieșit prin „mormântul închis”, fiind însă trup adevărat, nu o fantomă. De multe ori, Hristos nu era înțeles de Ucenicii Săi, care Îl considerau un om obișnuit, deorece El nu voia să Se descopere. Hristos Se descoperea numai atunci când voia, iar ucenicii recunoșteau că El este Domnul.
—————————————————
84 Nu însă și stricăciunea, adică descompunerea trupului după moarte, deoarece Trupul lui Hristos era unit cu Dumnezeirea.
