Tu ai să devii preot

Preot Alexandru Lungu

Astăzi se împlinesc 25 de ani de la trecerea la cele veșnice a celui mai mare duhovnic al secolului XX pe care țara noastră l-a avut. Părintele Cleopa a sădit ca nimeni altul sămânța credinței în sufletele a mii de oameni, punându-și amprenta pe spiritualitatea din România și nu numai.

Mi-a povestit tata despre o seară în care Dumnezeu i-a călăuzit pașii până în chilia de la Sihăstria a marelui duhovnic. A mers pentru sfat și spovedanie. Bineînțeles gestul firesc în fața unui munte de duhovnicie este primirea unei binecuvântări și sărutarea mâinii, pe care, să fim sinceri, mulți o facem uneori dintr-o obișnuință. Însă Părintele Cleopa, imediat după ce tata i-a sărutat mâna, a tras-o să i-o sărute înapoi. Mirat de gestul Părintelui, tata a dat să tragă mâna, însă Părintele l-a mustrat imediat, justificând că harul preoției este în egală măsură la toți preoții și, când săruți mâna unui preot, o săruți având conștiința harului Apostolilor transmis peste veacuri, predând altfel o lecție de smerenie pe viu de un Sfânt în viață.  

Peste ani am ajuns și eu la cerdacul de la Sihăstria, unde am primit binecuvântarea Părintelui Cleopa, iar vorbele Părintelui îmi răsună peste ani în urechi: “Tu ai să devii preot”. 

Anul viitor cel mai probabil Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va recunoaște în mod oficial ceea ce poporul dreptmăritor a simțit încă din timpul vieții Părintelui Cleopa, și anume sfințenia sa, care a marcat definitiv Ortodoxia românească.  

Roagă-te pentru noi, Cuvioase Părinte Cleopa!

Previous Post

Să avem bucuria lui Hristos care ține veșnic

Next Post

Apostolul zilei (I Timotei 1, 15-17)

Related Posts
Total
0
Share