Tu ești flacără, eu pai!

Preot Sorin Croitoru

O, Iisuse-al meu preabune,
Tu ești flacără, eu pai.
Când Te chem la rugăciune,
Ard ca Moise pe Sinai.

Lacrimi calde-mi curg pe față
Când icoana Ți-o privesc;
Chipul Tău cel plin de viață
E izvor dumnezeiesc!

Te ador la ceas de seară
Și Te-apropii nevăzut:
Tu ești flacără, eu ceară,
Tu ești sculptor, eu sunt lut..

Bucuria mă cuprinde
Ca pe Simon pe Tabor,
Sufletul mi se aprinde
Ca un fân uscat de dor.

Ești Lumina, văd lumină;
Ești Iubire, sunt iubit.
Inima îmi este plină
De Hristosul meu dorit!

Simt că ai venit Stăpâne,
Nu mai sunt de-acum orfan.
O, Iisuse, de-ai rămâne
Nu o clipă, ci un an..

“Vai de mine, ce onoare,
Îmi șoptește gândul meu,
La o gâză vorbitoare
Vine Însuși Dumnezeu!”

Timpul pierde noțiunea,
Spațiul strâmt devine cer;
Cum lucrează rugăciunea
E un nepătruns mister..

Mulți vorbesc de ea cu fală,
Însă omul rugător
De la rugă când se scoală,
E cărbune arzător!

Mulțumescu-Ți, Doamne bune,
Că în mila ce o ai,
În smerita-mi rugăciune
Vii ca flacăra la pai

Și arzându-mi murdăria,
Mă aprinzi cu harul sfânt,
Dăruindu-mi bucuria
Necuprinsă de cuvânt!

Previous Post

Iată, cum cad măștile!

Next Post

Amatorilor de Halloween…

Related Posts
Total
0
Share