Turnul Babilonului din zilele noastre

În urma potopului, oamenii s-au abătut iarăși de la calea lui Dumnezeu și se așteptau iarăși la alt potop. Pentru asta au început să zidească Turnul Babel (adică cetatea Babilonului). Aveau de gând s-o înalţe mai presus de norii cerului, ca să nu-i mai înece apa. Pentru nebunia lor, Dumnezeu le-a amestecat atunci limbile și n-au putut isprăvi nimic. Lumea modernă de astăzi nu este mai brează decât cea de atunci. Azi, toţi oamenii cunosc că s-au depărtat de la Dumnezeu și pentru asta se așteaptă la o pedeapsă cerească. Dar în loc să alerge la chivotul scăpării (adică la corabia Bisericii), prin dreapta credinţă și pocăinţă, în loc să caute pe Dumnezeu, oamenii buimăciţi cu civilizaţia își zidesc iarăși „turnuri”, ca și oarecând în Babilon.

„Turnul Babilonului” din zilele noastre nu este o clădire de piatră sau de cărămidă, ci goana cea nebună după născociri. Lumea zice că născocirea mașinilor și a armelor moderne ușurează viaţa omului și îi garantează siguranţa, adică ne pune la adăpost. Dar cât de înșelătoare este părerea aceasta! Căci noi vedem că de la o vreme încoace, de când s-a modernizat lumea și au sporit născocirile, de atunci s-a înmulţit și răutatea, iar viaţa omului s-a făcut mai amară și mai împresurată de primejdii.

Niciodată n-a fost lumea mai tulburată și mai deznădăjduită ca în vremurile noastre, când a sporit civilizaţia. După cum vedem procopseala asta de civilizaţie cu moda cea nouă, i-a învăţat pe oameni să umble mai mult goi, adică a izgonit rușinea din lume. I-a dăscălit pe oameni să nu mai caute pe Dumnezeu, deci a reușit să strice și Sfânta Credinţă. I-a învăţat pe stăpânitori ca să înșele mai bine și să robească noroadele mai cumplit decât faraonii Egiptului. Cu alte cuvinte, nevoia de civilizaţie a sugrumat dreptatea și libertatea lumii. Civilizaţia falsă a învăţat pe oameni să inventeze, adică să născocească cele mai grozave arme pentru pierzarea lumii și prin asta a izgonit și dragostea de pe pământ.

Extras din Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine… – Sfântul Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, Editura Doxologia, via http://doxologia.ro.

Previous Post

Viețile Sfinților – august, ziua 5

Next Post

Cum arăta o zi din viața Sfântului Ioan Iacob de la Neamț

Related Posts
Total
0
Share