Declarația comună emisă în urma ședinței comune a guvernelor Ucrainei și României, derulată miercuri la Kiev arată că Moaștele Cuvioasei Teodora de la Sihla ar putea ajunge în posesia românilor.
În declarație se stipulează că cei doi premieri au remarcat „importanța lucrărilor legate de organizarea căutării Moaștelor Cuvioasei Teodora în Ucraina și a mormintelor hatmanilor Pylyp Orlyk și Ivan Mazepa din România”.
Cuvioasa Teodora de la Sihla (7 august) a trăit pe vremea domnitorului Vasile Lupu. După trecerea la Domnul, trupul i-a rămas în peștera unde își petrecuse mare parte din sihăstrie, dar, în timpul ocupației rusești a Principatelor Român,e a fost dusă la ansamblul mănăstiresc Lavra Pecerska din Kiev.
Pentru obținerea acestor cinstite Moaște au mai fost făcute demersuri și în anul 1992, la canonizarea Cuvioasei Teodora, însă fără succes.
Cine sunt cei doi eroi naționali ai Ucrainei
Cei doi eroi naționali ai Ucrainei pentru ale căror rămășițe ar putea fi oferite la schimb Moaștele Cuvioasei Teodora sunt Ivan Mazepa și Pylyp Orlyk.
Ivan Mazepa a fost un hatman al cazacilor zaporojeni din Ucraina în perioada 1687 – 1709, erou național în Ucraina, opozant vehement al rușilor, considerat părintele ideii de independență a ucrainenilor. A fost îngropat în Biserica Sfântul Gheorghie din orașul Galați, dar mormântul său a dispărut în contextul demolării Bisericii în 1962.
Pylyp Orlyk a fost un cazac legendar, membru senior al Cancelariei militare generale a hatmanului Ivan Mazepa, decedat în 1742 la Iași.
Sursa: http://basilica.ro