Fiecare suflet, care pleacă din această viață, prin moartea și judecata ce urmează, s-a osândit deja, a fost așezat deja în locul unde va rămâne veșnic. Din acea clipă a părăsirii trupului primește o pregustare a Judecății (universale). Se face o logodire, la cât de mult va sta de-a dreapta sau la stânga Dreptului Judecător. Atunci va fi doar despărțirea definitivă și „va lua sfârșit praznicul”. Fie vor merge definitiv în lumina nesfârșită și veșnică a lui Dumnezeu, într-o desfătare mai presus de minte, fie în întunericul cel veșnic.
Desigur, doar dacă nu există păcate de moarte și între timp, cât va mijloci până la a Doua Venire, Biserica îi ajută cu Liturghiile, cu alte slujbe, rugăciuni săvârșite de cei aflați în viață, ca să iasă din acea stare și anticameră a iadului, unde se vor afla până atunci, după care vor intra în Împărăția Cerurilor. Aceștia au multe șanse să fie ajutați de Biserică, fiindcă la dumnezeiasca Liturghie ne rugăm ca să fie curățite sufletele, ale căror părticele vor fi cufundate în Sângele lui Hristos, spre a fi iertate. De aceea pomenirea pe primul loc spre iertarea păcatelor este dumnezeiasca Liturghie și apoi parastasul, panahida, rugăciunea personală, milostenia.
Folosul pomenirii Celei de a Doua Veniri și a iadului este foarte mare. Să ne îngrijim să ne rugăm neîncetat, cerând de la Dumnezeu să ne dea luminare și simțirea acestei mari Judecăți, astfel încât să săvârșim cele bune și mântuitoare. Hristos ne cheamă să priveghem și să nu părăsim cele duhovnicești, cheltuind mult timp cu cele pământești. Uităm iadul, de aceea vom merge în iad!
Un oarecare monah era deznădăjduit din pricina ispitelor și a necazurilor și se gândea că nu e cu putință să se mântuiască. Își zicea întru sine: „Să merg în lume și va avea grijă Dumnezeu”. Se hotărâse să plece a doua zi. În acea seară a văzut că a avut loc a Doua Venire. Era urgia Domnului! În acea urgie a văzut cum Maica Domnului ajunge în Sfântul Munte. Mergând din chilie în chilie, au urmat-o toți monahii adormiți acolo și care înviaseră. I-a înfățișat înaintea Domnului și I-a spus: „Domnul meu și Dumnezeul meu, m-ai dat această moștenire, Sfântul Munte, sub ocrotirea mea. Vreau să îi mântuiești pe toți monahii care au rămas până la moarte în el, căci le-am făgăduit că dacă își săvârșesc îndatoririle lor și mor acolo, îi voi mântui”. Și Hristos i-a pus de-a dreapta Sa. Atunci monahul și-a venit întru sine și s-a gândit: „Pe mine cine mă va mântui, dacă nu fac puțină răbdare?”. Și s-a răzgândit și a rămas până la sfârșit în chilia sa. Maica Domnului este Ocrotitoarea monahilor, zidul și apărarea noastră. Iar eu cred că va trece pe la toate mănăstirile, ca să ne ia împreună cu Ea și să ne mântuiască.
Unul din Sfinții contemporani, pe care l-a arătat Biserica noastră Ortodoxă, care a trăit în vremea noastră și a adormit la Mănăstirea Rusikkon din Sfântul Munte, Sfântul Siluan spunea: „Ține mintea în iad și nu deznădăjdui”. Dar cum să ții mintea în iad? Când cugeți la iad, când te gândești că este posibil ca în câteva clipe vei pleca din această viață și te vei afla acolo veșnic, unde chinul nu se sfârșește niciodată, cu siguranță vei afla calea luminii și a mântuirii.
Să ne rugăm neîncetat să ne dea Dumnezeu simțirea și pomenirea acestei mari Judecăți, încât să săvârșim cele bune și mântuitoare. Mântuitorul nostru ni le-a spus pe acestea de mai înainte în Sfânta Sa Evanghelie, ca să ne pregătim, dar și ca să fim fără de răspuns. Astfel, nu vom avea nicio îndreptățire, dacă vom fi dați pierzării.
Precum vedem astăzi, din nefericire, lucrurile vorbesc de la sine despre sfârșitul ce se apropie, despre marile evenimente. Auzim despre războaie ce vor avea loc, cutremure se petrec la alocuri, păcatul a ajuns la culme, satanismul și atâtea altele. Și ce nu văd ochii noștri! Tehnologia va ajunge la punctul de a ne îndepărta de la cugetarea sănătoasă și de la credință. Ce altceva mai așteptăm? De aceea să ne pregătim mereu, să ne curățim pe noi înșine, să săvârșim faptele luminii, dragostei și ale nerăutății, să ne amintim și să cugetăm la această zi înfricoșătoare a Celei de a Doua Veniri și a Judecății.
Să mulțumim, să slăvim, să ne închinăm și să-L adorăm pe Hristos, căci S-a jertfit pentru noi, ne-a deschis ochii, ne-a încrustat calea luminii și ne ajută cu Trupul și Sângele Său să pășim pe ea, ca să ne îndumnezeim și să ajungem biruitori la capăt, la poarta de aur, la Ierusalimul cel de Sus. Amin.
Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.
