Preot Savatie Baştovoi
Am rămas cu mintea la pilda celor zece fecioare și la uleiul din candele, despre care unii au spus că sînt virtuți, alții că ar fi fapte bune.
Am observat, în mai multe rînduri, cînd discutăm locuri din Scripturi, o înclinație de a insista pe metafore, de parcă Dumnezeu ar fi un nesecat izvor de metafore. Desigur, orice înțeles care ne mișcă inima spre pocăință și contemplare, fără a cădea în exaltări deșarte, este bun pentru a fi adus în discuție, dar nu putem nega nici sensul primar, caci anume acest sens se raspîndea in mase, iar Dumnezeu stia bine asta cînd insufla prorocii să scrie – la fel cînd a vorbit Însuși Hristos.
Atît de important este orice înțeles bun pentru lucrarea duhovnicească, încît Sfîntul Ioan Gură de Aur, cel mai mare între tîlcuitori, folosește în comentariile sale nu doar textul grecesc, ci se referă și la o formă latină, diferită, găsind că diferența de traducere are și ea un sens care sporește adîncimea profeției (e vorba de tîlcuirile la psalmi).
Așadar, a intra școlărește, sau din auzite, în discuțiile despre Scripturi nu este în duhul Ortodoxiei, ci, mai degrabă, hrănește un duh de ceartă care alungă însăși înclinarea spre contemplație, din care se naște pocăința. Că pocăința e odrasla contemplației o dovedește experiența părinților egipteni care îi trimiteau pe începători pe perioada postului în adîncul pustiei dîndu-le canon să cugete la locuri neînțelese din Scriptură.
Uleiul din candele pare să fi fost răbdarea nepătimitoare. Fecioarele înțelepte, luînd ulei cu ele, au arătat că nu sînt trupești și că erau gata să aștepte mirele mult timp, nefiind aprinse de poftă. Cele nebune însă au venit aprinse de nerăbdarea poftei, avînd gîndul întunecat de apropierea întîlnirii, de aceea nici nu au luat ulei cu ele.
Uleiul din candele era nepătimirea care se arată prin lucrarea îndelungii răbdări. Virtutea răbdării, care este floarea smereniei și nepătimirii, este lăudată de Hristos și cu altă ocazie, cînd zice: “Cel ce va răbda pînă în sfîrșit, se va mîntui” – iar lipsa răbdării este pusă pe seama împuținării iubirii (Matei 24, 13-14).
Iubirea curată este prilejuitoare de răbdare și nepătimire (fecioarele înțelepte), iar iubirea trupească aprinde și întunecă mintea, ducînd la trădare (fecioarele nebune).
Iată, pe scurt, un înțeles al acestei pilde despre iubirea nepătimașă, care, tocmai de aceea, se dă prin pilda nunții și a Mirelui, pentru că se referă la răbdare și nerăbdare, patimă și curăție, lucruri care nu pot fi exprimate mai pe înțeles decît prin armosfera din noaptea nunții.
