Un ceas de pocăință

Se spunea despre Avva Ioan, că unei tinere i-au murit părinții și a rămas sărmană. Iar numele ei era Paisia. Deci, a socotit să-și facă casa gazdă de străini, spre primirea părinților Schitului. A rămas dar așa primind pe străini vreme multă și odihnind pe părinți; iar după o vreme, după ce a cheltuit lucrurile, a început a fi lipsită.

Deci, s-au lipit de dânsa niște oameni răzvrătiți și au schimbat-o din socoteala cea bună. Și de aceea a început a petrece rău, încât a ajuns ea ca să se desfrâneze. Au auzit părinții și foarte s-au mâhnit. Și poftind pe Avva Ioan Colov, i-au zis:

 – Am auzit despre sora aceea că petrece rău, iar ea, când putea, și-a arătat mila ei către noi, iar acum noi să arătăm către dânsa milă și s-o ajutăm. Deci, ostenește-te până la dânsa și după înțelepciunea ce ți-a dat-o Dumnezeu, iconomisește cele pentru dânsa.

Deci, a venit Avva Ioan la dânsa și zice bătrânei portărițe:

 – Spune stăpânei tale că am venit eu!

Iar ea l-a gonit, zicând:

 – Voi dintru început ați mâncat cele ale ei și voiești să te întâlnești cu dânsa?

Drept aceea suindu-se bătrâna, i-a spus despre dânsul. Și îi zice ei cea tânără:

 – Acești călugări de-a pururea umblă pe lângă Marea Roșie și găsesc mărgăritare.

Împodobindu-se dar, a zis să-l aducă la dânsa. Deci, după ce s-a suit, apucând ea mai înainte, a șezut pe pat. Și venind Avva Ioan, a șezut aproape de dânsa. Și căutând în fața ei, i-a zis:

 – Pentru ce ai defăimat pe Iisus, de ai venit la aceasta?

Iar ea auzind, a înghețat cu totul; și plecând în jos capul său, Avva Ioan, a început a plânge foarte. Și a zis ea lui:

 – Avvo, ce plângi?

Iar după ce a căutat la ea, iarăși s-a aplecat în jos, plângând și i-a zis ei:

 – Văd că satana joacă în fața ta și cum nu voi plânge?

Iar ea auzind, i-a zis lui:

 – Este pocăință, Avvo?

Îi zice ei:

 – Este.

Îi zice lui:

 – Ia-mă unde voiești!

Îi zice ei:

 – Să mergem!

Și s-a sculat să meargă după dânsul. Și a luat seama Avva Ioan că nimic n-a pus în rânduială, nici n-a grăit pentru casa sa. Și s-a mirat. Deci, după ce au ajuns la pustie, s-a făcut seara și făcând din nisip un căpătâi mic și însemnând chipul crucii, i-a zis:

 – Dormi aici!

Și făcându-și și lui puțin mai departe și împlinindu-și rugăciunile, s-au culcat. Iar pe la miezul nopții deșteptându-se, vede o cale luminoasă, de la Cer până la dânsa întărită și a văzut pe Îngerii lui Dumnezeu ducându-i sufletul. Drept aceea, sculându-se și mergând la dânsa, a mișcat-o cu piciorul. Iar după ce a văzut că a murit, s-a aruncat pe sine cu fața la pământ, rugându-se lui Dumnezeu și a auzit că un ceas al pocăinței ei a fost primit mai presus decât pocăința multora, care zăbovesc și nu arată fierbințeala unei pocăințe ca aceasta.

Total
157
Shares
Previous Post

Toți au dreptul la Dragoste

Next Post

Muzica bizantină vindecă deprimarea

Related Posts