Se spunea despre Avva Ioan, că unei tinere i-au murit părinții și a rămas sărmană. Iar numele ei era Paisia. Deci, a socotit să-și facă casa gazdă de străini, spre primirea părinților Schitului. A rămas dar așa primind pe străini vreme multă și odihnind pe părinți; iar după o vreme, după ce a cheltuit lucrurile, a început a fi lipsită.
Deci, s-au lipit de dânsa niște oameni răzvrătiți și au schimbat-o din socoteala cea bună. Și de aceea a început a petrece rău, încât a ajuns ea ca să se desfrâneze. Au auzit părinții și foarte s-au mâhnit. Și poftind pe Avva Ioan Colov, i-au zis:
– Am auzit despre sora aceea că petrece rău, iar ea, când putea, și-a arătat mila ei către noi, iar acum noi să arătăm către dânsa milă și s-o ajutăm. Deci, ostenește-te până la dânsa și după înțelepciunea ce ți-a dat-o Dumnezeu, iconomisește cele pentru dânsa.
Deci, a venit Avva Ioan la dânsa și zice bătrânei portărițe:
– Spune stăpânei tale că am venit eu!
Iar ea l-a gonit, zicând:
– Voi dintru început ați mâncat cele ale ei și voiești să te întâlnești cu dânsa?
Drept aceea suindu-se bătrâna, i-a spus despre dânsul. Și îi zice ei cea tânără:
– Acești călugări de-a pururea umblă pe lângă Marea Roșie și găsesc mărgăritare.
Împodobindu-se dar, a zis să-l aducă la dânsa. Deci, după ce s-a suit, apucând ea mai înainte, a șezut pe pat. Și venind Avva Ioan, a șezut aproape de dânsa. Și căutând în fața ei, i-a zis:
– Pentru ce ai defăimat pe Iisus, de ai venit la aceasta?
Iar ea auzind, a înghețat cu totul; și plecând în jos capul său, Avva Ioan, a început a plânge foarte. Și a zis ea lui:
– Avvo, ce plângi?
Iar după ce a căutat la ea, iarăși s-a aplecat în jos, plângând și i-a zis ei:
– Văd că satana joacă în fața ta și cum nu voi plânge?
Iar ea auzind, i-a zis lui:
– Este pocăință, Avvo?
Îi zice ei:
– Este.
Îi zice lui:
– Ia-mă unde voiești!
Îi zice ei:
– Să mergem!
Și s-a sculat să meargă după dânsul. Și a luat seama Avva Ioan că nimic n-a pus în rânduială, nici n-a grăit pentru casa sa. Și s-a mirat. Deci, după ce au ajuns la pustie, s-a făcut seara și făcând din nisip un căpătâi mic și însemnând chipul crucii, i-a zis:
– Dormi aici!
Și făcându-și și lui puțin mai departe și împlinindu-și rugăciunile, s-au culcat. Iar pe la miezul nopții deșteptându-se, vede o cale luminoasă, de la Cer până la dânsa întărită și a văzut pe Îngerii lui Dumnezeu ducându-i sufletul. Drept aceea, sculându-se și mergând la dânsa, a mișcat-o cu piciorul. Iar după ce a văzut că a murit, s-a aruncat pe sine cu fața la pământ, rugându-se lui Dumnezeu și a auzit că un ceas al pocăinței ei a fost primit mai presus decât pocăința multora, care zăbovesc și nu arată fierbințeala unei pocăințe ca aceasta.
