Un Bătrân spunea că a fost odată un pustnic care locuia de mulți ani în pustia cea mai adâncă și dobândise harisma străvederii într-o asemenea măsură, încât îl cercetau adeseori Îngerii. Doi monahi au auzit cele despre acest pustnic și doreau să-l cunoască și să primească folos de la el. Pentru aceasta au ieșit din chiliile lor și se îndreptau spre el cu încredere în inimile lor.
Și căutând pe robul lui Dumnezeu prin pustie, după câteva zile s-au apropiat de peștera pustnicului. De departe, însă, au văzut pe cineva îmbrăcat în haine albe stând pe una din colinele, care erau aproape de Bătrânul ca la o depărtare de trei semne. Acela văzându-i le-a strigat:
– Fraților! Fraților!
– Cine ești și ce vrei? l-au întrebat monahii.
– Spuneți-i avvei la care mergeți următoarele: „Adu-ți aminte de ceea ce te-am rugat”.
Monahii l-au găsit pe avva, l-au heretisit și căzând la picioarele lui l-au rugat să le spună un cuvânt de mântuire. Și într-adevăr, au primit cuvânt de folos și s-au folosit mult.
Apoi i-au spus și despre omul pe care l-au văzut în timp ce veneau, precum și despre cererea lui. Bătrânul și-a dat seama cine este, dar se prefăcea că nu știe. Chiar le-a spus că alt om nu locuiește cu el. Frații însă făcându-i mereu metanii și cuprinzându-i picioarele l-au înduplecat să le spună cine este cel pe care l-au văzut. Atunci Bătrânul s-a ridicat în picioare și le-a spus:
– Făgăduiți-mi că nu veți spune nimănui despre mine, lăudându-mă ca pe un Sfânt, până ce nu voi pleca la Domnul și atunci vă voi spune limpede despre această taină.
Monahii făgăduindu-i așa cum le-a cerut, bătrânul le-a spus:
– Cel pe care l-ați văzut îmbrăcat în alb este un Înger al Domnului, care a venit aici și îmi cere mie, neputinciosului, să mă rog pentru el, spunându-mi: „Roagă-l pe Domnul pentru mine ca să mă întorc la locul meu, pentru că s-a sfârșit deja sorocul pe care mi l-a rânduit Dumnezeu”. Când l-am întrebat care este pricina pedepsei lui, acela mi-a răspuns: „Într-o cetate mulți oameni Îl întărâtaseră pe Dumnezeu cu păcatele lor vreme îndelungată, iar Dumnezeu m-a trimis să-i cert, însă cu milă. Eu însă văzându-i păcătuind fără frică, am pus asupra lor mai multă certare, încât unii dintre ei au și murit. De aceea am fost pedepsit cu depărtarea de la fața lui Dumnezeu”.
Când i-am spus: „Sunt eu oare vrednic să mă rog lui Dumnezeu pentru un Înger?”, acela mi-a spus: „Dacă nu aș fi știut că Dumnezeu primește rugăciunea adevăraților Lui robi, nu aș fi venit și te-aș fi rugat”.
În acea clipă cugetam la nemăsurata milă a lui Dumnezeu și nespusa Sa dragoste pentru om, pe care l-a făcut vrednic să vorbească cu El și să-L vadă, de asemenea și la Îngerii Lui, care îi slujesc pe oameni și au împărtășire cu ei, precum s-a făcut cu fericiții Săi robi, Zaharia și Cornelie, cu proorocul Ilie și cu alți Sfinți. Cugetând la acestea am rămas uimit și am slăvit milostivirea Lui.
După acestea, de trei ori fericitul Părinte a adormit. Frații l-au îngropat cu cinste, în cântări și rugăciuni.
Iar noi să ne străduim să urmăm virtuțile acestui Bătrân, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, Care vrea ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină.
Un Stareț spunea că nu trebuie să ne îngrijim de nimic altceva, decât de frica lui Dumnezeu. Apoi a adăugat: „Și chiar dacă sunt nevoit să mă îngrijesc de vreun lucru pământesc, niciodată nu mă gândesc la el mai înainte de vremea lui”.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu
