Un medic își amintește…

Orest Sidiropulos, patolog (tată a 8 copii)

Veria, Martie 1990

A fost una din cele mai cutremurătoare mărturisiri pe care am auzit-o în perioada când am profesat ca medic. Cu toate că au trecut de atunci destui ani, încă mai aud și acum glasul doamnei Sofia K., care-mi povestea cum a fost salvat de la moarte al cincilea ei copil:

Aveam patru copii, domnule doctor, și situația noastră financiară era jalnică. Credința mea în Dumnezeu nu a ajuns să mă facă să-mi astup urechile de la sugestiile generoșilor „consultanți” și astfel am decis să merg la medicul meu ginecolog pentru „mai departe”.

În aceeași noapte, înainte de a mă lua somnul de-a binelea, am văzut o înfățișare omenească apropiindu-se de mine, care m-a luat de mână și m-a dus într-un loc încântător. Ajunsă acolo, mă minunam de frumusețile și mă desfătam de miresmele acelui loc. Dar dintr-o dată mi-a apărut fulgerător înaintea ochilor o priveliște care m-a făcut să simt groază. Zeci și sute de copii cu capetele tăiate, atârnând de gâturi, zăceau pe iarba verde. Iar pe chipurile lor palide se putea vedea ceva ca o nemulțumire și ca o durere. Uimită, m-am întors spre însoțitorul meu și l-am întrebat:

– Cine sunt aceste făpturi nefericite care, cu înfățișarea lor, urâțesc acest loc paradiziac?

– Sunt acele făpturi care îl vor însoți și pe copilul tău, dacă soarta lui va fi aceeași ca și a lor. Sunt copiii care nu s-au născut niciodată.

Atunci, cuprinsă de panică, mi-am întors privirea în partea opusă și am văzut o fetiță mică, frumoasă, veselă și zâmbitoare.

– Cine este fetița aceasta, a cărei înfățișare se leagă atât de bine cu frumusețea acestui loc?

– Este fetița ta. Este copilul pe care te pregătești să-l jertfești pe altarul comodității și nepăsării tale, ducându-l la o înfricoșătoare moarte.

Chipul acestui copil mi-a rămas pentru totdeauna întipărit în minte. După ce s-a născut fiica mea, care în acest chip minunat s-a izbăvit de moarte, și mai ales pe măsură ce creștea, am observat că nu se deosebea cu nimic, absolut cu nimic de fetița pe care am văzut-o în noaptea aceea ca un vis, ca o vedenie sau, mai bine zis, ca o minune…

Din Revista O ZOOPIOS STAVROS a Sf. Mănăstiri Stavrovunio, Cipru, nr,77-78.

Total
13
Shares
Previous Post

Despre Conciliul II Vatican

Next Post

Calea cea largă îi duce pe oameni la iad

Related Posts