Un mormânt prea plin…

de Preot Sorin Croitoru 

Un mormânt prea plin, o, Doamne,
Cu-amândoi părinții mei..
De ce n-ai lăsat, Hristoase,
Măcar unul dintre ei?..

Mai primeam câte-o povață,
Un îndemn, un sfat la greu,
Cum dau fiilor părinții
Toată viața lor mereu..

Două cruci ce se sărută,
Cum făceau ai mei părinți
Ce și-au fost în căsnicie
Credincioși ca niște Sfinți.

Parcă-aud a mamei voce:
“Uite-așa să fiți și voi,
Serioși în viața voastră
Cum văzutu-ne-ați pe noi!”

Plâng în versuri, ăsta-i harul,
Lacrimez de dor și scriu,
Așternând în vers amarul
Și durerea mea de fiu..

Un mormânt prea plin, o, Doamne,
Cu părinții mei în el!
Când se-ntâmplă drama asta,
Toți copiii spun la fel,

Dar mai e o tragedie
Și mai mare pe pământ:
Când părinții-și plâng copiii
Pe o gură de mormânt!

Numai Tu le știi pe toate,
Doamne, Bunule Păstor..
Răstignit ai fost pe Cruce
Spre salvarea tuturor..

Le-om pricepe noi odată,
Când vei vrea să ne explici,
Dar în viața după moarte,
Nu în viața de aici.

Știm că Tu ești Învierea
Și mai știm că ne iubești
Și că-Ți folosești puterea
Ca pe om să-l mântuiești.

Preaslăvim a Ta dreptate
Și iubirea-Ți pentru noi,
Căci dorești al nostru bine
Pentru viața de apoi.

O să lăcrimez o viață,
Cum făcea bunica mea,
Care a rămas orfană
Încă din pruncia sa,

Dar mormintele prea pline
S-or deschide într-o zi
Și frumoși din nou și tineri
Cei din ele vor ieși.

Și uitând orice durere,
Întristare și suspin,
Bucura-ne-vom de Tine
Întru slavă-n veci, amin!

Total
27
Shares
Previous Post

Pe urmele Măriei Sale

Next Post

De El s-avem poftă

Related Posts