Un moșneag așteaptă două sute de ani pe Dumnezeu

Preot Ioan Istrati

Oamenii din jurul lui mor, prietenii, fiii, nepoții îmbătrânesc și pleacă în țărână. Rămâne singur, cu ochii în zare, așteptând la nesfârșit mântuirea lui Israel. El ne învață că moartea e un dar minunat când Îl îmbrățișezi pe Dumnezeu. Ne învață că viața e un dor nestins de a-L cuprinde pe Pruncul veșnic.

Ne șoptește că esența vieții e Dumnezeul din ea și că fără El viața e un chin redundant spre singurătatea eternă.

Ne spune că viața și moartea sunt îmbrățișate în iubirea infinită a lui Dumnezeu pentru om. Îl strânge în brațe pe Cel mai greu decât veacurile, dar mai ușor ca o pană din adâncă smerenie. Îl duce în Templu pe Stăpânul universului, Îl aduce în casa Lui pe Creatorul lumii.

Și apoi, dăruindu-L lumii, bătrânul sfânt simte o adiere necuprinsă de vânt ceresc. Închide ochii și se preface în țărână, iar sufletul lui Îl ține strâns pe Pruncul iubit.

Atâta am putut să spun.

Total
330
Shares
Previous Post

Chipuri mărturisitoare despre sacrificiul creștinilor

Next Post

Pre Față

Related Posts