De obicei, la Icoana Sfântului Daniil Sihastrul din acea Niserică lumea nu prea zăbovea. Oamenii se închinau și, apoi, mergeau la Icoana Maicii Domnului, despre care toți știau că e făcătoare de minuni. Acolo, la picioarele Fecioarei, își plângeau toate necazurile. Ei îi cereau ajutor, nu altcuiva…
De aceea, prietena mea de la pangar s-a mirat când a văzut că o femeie stătea de minute bune în fața Sfântului Daniil Sihastrul, sprijinită cu fruntea de coloana pe care era așezată Icoana. Ce-o fi cu ea? se întreba prietena mea. Avea memoria chipurilor și știa că nu o mai văzuse la Biserică, până atunci.
Uneori, străina ofta. Din când în când, vorbea singură sau poate că zicea niște rugăciuni. Era seară, în Biserică rămăseseră amândouă și, în tăcerea din jur, s-au auzit niște șoapte: „Sfinte Daniil, eu nu mai pot! NU MAI POT, pricepi?! Fă ceva!! Ajută-mă!!! Că, altfel…”
Necunoscuta a mai bălmăjit câteva vorbe, și-a făcut repede o cruce, a sărutat Icoana, i-a întors spatele și dusă a fost!
– Așa, și?! am întrebat-o pe cea care îmi spunea asta cu aerul că îmi dezvăluie o mare taină.
– Nu mi-aș fi amintit de femeie, dacă nu aș fi reîntâlnit-o ieri, a continuat povestitoarea. A reapărut la Biserică după mai bine de un an. O ținusem minte: cum să uiți pe cineva care îl ia la rost pe un Sfânt?! A adus cu ea un buchet de flori, pe care l-a lăsat la Icoana Sfântului Daniil Sihastrul. Am intrat în vorbă și până la urmă am îndrăznit să o întreb de ce îl certase mai demult.
Mi-a mărturisit că ajunsese la capătul puterilor, după un an în care își pierduse ambii părinți și după ani buni în care – a mai zis ea – se pierduse… Luni la rând nu-și dorise nimic altceva decât să zacă oriunde, oricând, oricât.
Un apropiat a sfătuit-o să meargă la doctor. Altul a trimis-o la terapie. I-a ascultat pe amândoi.
În sfârșit, cineva a îndemnat-o să își caute un duhovnic, dar nu știa cum să facă asta și nici nu credea că un preot poate înțelege un suflet întortocheat ca al ei. „Roagă-te, i-a mai spus acea persoană, și-ți vei găsi un sfătuitor…” N-a crezut o iota din ce-a auzit! Totuși, a ascultat din nou, mai ales că nu avea nimic de pierdut.
A găsit de cuviință să se roage la Sfântul Daniil Sihastrul, pe care îl iubise mult când era mică, dar îl neglijase, e drept, de când se făcuse mare! Dar el – de ce o uitase?! De ce nu știa că ea avea nevoie ATUNCI de ajutor?!
Ce s-a întâmplat mai departe? Femeia și-a găsit un duhovnic, iar acum se întorsese la Sfântul Daniil Sihastrul, să îi mulțumească!
– Știi cum se numește duhovnicul ei? m-a întrebat prietena mea de la pangar, ca și cum ar fi urmat să mă anunțe că a câștigat o sumă fabuloasă la loto.
– De unde să știu?! aproape că m-am răstit la ea. Ei bine, cum îl cheamă?
– Părintele Daniel!
În 18 decembrie, îl sărbătorim pe Sfântul Daniil Sihastrul. Pentru mine, el e îndrumătorul discret, povățuitorul, duhovnicul prin excelență. Fără el, poate că Ștefan, domnitorul Moldovei, nu ar fi ajuns nici Mare, nici Sfânt.
Sfântul Daniil Sihastrul s-a născut într-o familie de oameni săraci și, încă de mic, a fost foarte credincios. La botez, a primit numele Dumitru. Dar – după ce a intrat în mănăstire – acesta i-a fost schimbat de două ori: întâi în David, apoi în Daniil. Noi îl cunoaștem cu acest ultim nume.
La mănăstire, ținea post, se ruga, asculta de cei din obște, mergea la slujbe. Îl iubea pe Dumnezeu din toată inima și, prin tot ce făcea, arăta acest lucru. Iar la un moment dat, Dumnezeu l-a răsplătit cu darul de a face minuni.
Veneau la el: bolnavi pe care îi vindeca; oameni care îi cereau sfaturi; și credincioși care își mărturiseau păcatele. Sfântul Daniil a văzu că este înconjurat de lume și că nu se mai poate ruga în liniște. Din smerenie și pentru a se feri de păcatul slavei deșarte, a hotărât să se retragă în locuri ascunse.
A ales să locuiască în păduri, în Putna de azi. A ajuns pe valea unui râu, unde și-a făcut mai întâi o colibă de lemn, pe urmă și-a săpat o chilie, într-o stâncă mare din apropiere. Aici avea un pat de piatră și un altar de rugăciune.
Mânca pâine uscată, rădăcini și ierburi. Duminica făcea Sfânta Liturghie, după care îi primea pe cei ce-l căutau. Cunoștea și gândurile ascunse ale oamenilor, și viitorul lor.
Într-o zi, a venit la el un băiat. Era speriat, căci tatăl său, însuși domnitorul Moldovei, tocmai fusese ucis. Copilul era în pericol de moarte, căci criminalii voiau să îl ucidă și pe el. Sfântul l-a primit, l-a mângâiat, l-a încurajat și i-a prezis că va deveni domnul Moldovei.
Băiatul a fugit din țară, cu mama lui, dar peste câțiva ani s-a întors și a recâștigat tronul prin luptă. Cine era el? Chiar Ștefan cel Mare.
După ce a ajuns domnitor, Sfântul Ștefan s-a întors la Sfântul Daniil, care i-a devenit duhovnic. Nimic nu făcea fără să îl întrebe și fără să îi ceară binecuvântare! El este cel care l-a sfătuit pe voievod să zidească Mănăstirea Putna.
Îmi place tare mult următorul episod din viața lor!
Pierzând lupta de la Războieni, Ștefan cel Mare a mers la chilia Sfântului. Dar „bătând Ștefan Vodă în ușa sihastrului să-i descuie, a spus sihastrul să aștepte Ștefan Vodă afară, până va termina ruga.” Abia după aceea l-a primit. L-a ascultat. Și a aflat că Domnitorul ar fi vrut să închine țara turcilor. L-a încurajat și l-a trimis înapoi în bătălie. I-a spus că va învinge, dar să ridice încă o mănăstire închinată Sfântului Gheorghie, care îl va ajuta în luptă.
Ștefan cel Mare și-a luat oamenii și i-a alungat pe turci. Până la urmă, s-a ținut de cuvânt și în 1488 a ridicat mănăstirea promisă. A construit-o în numai trei luni și câteva zile.
Este vorba de Mănăstirea Voroneț, unde Sfântul Daniil Sihastrul a fost părinte duhovnicesc al obștii și unde a fost îngropat.
Daniil Sihastrul a continuat să facă minuni și după moarte. Mulți se vindecau, venind la mormântul lui.
A fost canonizat în 1992, dar oamenii îl considerau Sfânt de acum mai bine de 500 de ani, de aceea l-au pictat cu aureolă, pe un perete exterior al Voronețului.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul îl evocă în versuri elogioase și, după părerea mea, un pic prea optimiste, căci Sfântul Daniil nu este – încă – atât de cunoscut, cum se arată în poezie: „Daniil Sihastrul cel minunat, Steaua Bucovinei și izvorul cel nesecat/ Astăzi se cinstește de neamul românesc/ Iar Sfinții dimpreună la ceruri prăznuiesc./ Țara românească cu dulce grai/ Îl mărește astăzi pe odorul ales din Rai/ Pe marele Sihastru vestit întru norod/ Și povățuitorul lui Ștefan Voievod.”
Ioana Revnic
Sursa: http://basilica.ro.
