Copiii care mor nebotezaţi, din motive independente de voinţa părinţilor sau a preoţilor, se pot considera părtaşi la botezul dorinţei, ca şi drepţii Vechiului Testament, sau prin analogie cu vindecările făcute de Iisus Hristos la rugăciunile părinţilor sau ale prietenilor.
Căci Dumnezeu nu pedepseşte pe cel nevinovat, ci dimpotrivă, căci El a creat pe om spre fericire. Totuşi, părinţii copiilor se vor spovedi, li se va rândui canon potrivit cu grija sau cu nepăsarea lor. Adică să boteze sau să crească un copil sărac, să viziteze un loc sfânt, să facă milostenie, să facă metanii, să ţină post etc.
Iată ce spune Sfântul Chiril al Ierusalimului în Cateheza a III-a, cap. 10: „Dacă cineva nu primeşte botezul, nu se mântuieşte, afară numai de mucenici care primesc Împărtăşania şi fără de apă (botez). Mântuitorul, când a mântuit lumea prin Cruce şi când I s-a împuns coasta, a slobozit sânge şi apă, ca să se boteze cu sângele Lui cei care se botează în timpul persecuţilor. Mântuitorul numeşte mucenicia botez, căci zice: Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?” (Marcu 10, 38). „Mucenicii şi-au făcut mărturisirea de credinţă, făcându-se privelişte lumii, îngerilor şi oamenilor” (I Cor. 4, 14).
Sinodul VI Ecumenic, în canonul 83, spune: „Cei morţi nu pot fi botezaţi, după cum nu pot fi nici împărtăşiţi”. Deci, copiii avortaţi, născuţi fără de vreme, pierduţi fără voie sau care mor îndată la naştere, fără a primi botezul, nu pot fi botezaţi nicidecum după moarte, pentru că nu mai sunt vii. Nu pot fi pomeniţi nici la biserică, pentru că nu sunt botezaţi şi nu au nume. Ei nu sunt membrii Bisericii lui Hristos. Pentru cei ucişi de părinţi cu voia lor, întreaga răspundere rămâne asupra părinţilor.
În Pravila Bisericească a Arhimandritului Nicodim Sachelarie, cap. 232, citim următoarele despre acest lucru: „Pentru copiii avortaţi cei care mor nebotezaţi nu se află nicăieri învăţătură (nici în Sfânta Scriptură, nici la Sfinţii Părinţi), fiindcă viaţa oamenilor, atât a celor maturi, cât şi a copiilor necreştini, este în mâna Făcătorului lor, Care nu poate fi obligat să descopere toată iconomia providenţei Sale muritorilor, dornici să cunoască şi ceea ce nu le este de folos. Chemarea glasului Său răsună mereu în lume şi cei ce aud, au datoria să răspundă, numai în măsura de ei înţeleasă şi pentru ei dată. De bună seamă că Dumnezeu nu pedepseşte pe cei ce nu-I cunosc legile, mai ales pe copiii care mor nebotezaţi. Ba, dimpotrivă, El a creat pe om spre fericire şi, deci, copiii care n-au putut folosi libera lor voinţă şi putere, în virtutea scopului pentru care omul a fost creat, El îi fericeşte pentru existenţa lor, aşa cum şi ei Îl laudă pentru aceeaşi existenţă nevinovată şi frumoasă creaţiune naturală. Astfel, ei sunt rânduiţi la fericirea naturală a existenţei, dar nu la cea a răsplătirii după merite, întrucât nu au fapte virtuoase.
Fericirea naturală o dă Dumnezeu direct şi necesar, fără a mai fi nevoie de efortul omului, nici nu mai este nevoie a se vorbi de ea între oameni, ci, revelaţia ne arată numai pe acea fericire la care şi omul contribuie” (II Cor. 12, 4; Apoc. 21, 22).
Pravila lui Matei Basarab, în capitolul 153, spune despre copiii nebotezaţi: „Iar câţi coconi ai creştinilor mor nebotezaţi, aşijderea şi ai păgânilor, aceia nu merg nici în împărăţia cerurilor, nici în muncă, ci numai la loc luminos”. „Iar când se botează, se deschid Cerurile pe care le închisese Adam pentru neascultare şi au fost tot închise, până când a venit Domnul nostru Iisus Hristos şi a dat darul Sfântului Botez în lume” (Ibidem, 154).
„Ne vorbește Părintele Cleopa Ilie”, Volumul 5, p. 35-38
