Preot Alexandru Lungu
Este aproape ora 2:00 când am început să scriu aceste rânduri. Zilele acestea la Timișoara se petrece un lucru inedit, îndrăznesc să spun cu toată convingerea de necrezut. Mii de tineri din toate colțurile planetei, creștini ortodocși, şi-au dat întâlnire preț de câteva zile pentru a se ruga, a dialoga și a face schimb de experiență într-o lume care fuge mai mereu în direcții greșite. Dacă vreți se petrece un festival creștin de nevoință și bucurie creștină. Tineri care la ceas de noapte se roagă, în catedrala din Timișoara, participând la Sfânta Liturghie și cel mai probabil împărtășindu-se din Trupul și Sângele lui Hristos.
O știre pe care nu o veți găsi pe nici o burtieră a unei televiziuni private sau de stat. Nu e nevoie de garduri de protecție și poliție. Nu se fac verificări preliminare în vederea combaterii consumului de droguri sau băutură. Sunt oameni cuminți, tineri așezați pe o direcție curată și limpede a vieții. Ar spune unii, o mulțime îndoctrinată de timpuriu, să aibă echilibru, să nu bea și să se drogheze, să nu urce la volan, curmând viețile altor oameni nevinovați, știind să-ți răspundă politicos când te intersectezi pe stradă cu dânșii. Având disponibilatea să îți sară în ajutor în orice situație și eventual chiar să-ți ofere timpul lor fără echivoc.
Cine ar promova o asemenea desfășurare de forțe tinere, în această lume aflată în degringoladă? O putem face noi, cei care parcurgem aceaste rânduri și ne tot întrebam adesea, unde sunt tinerii din Biserică?
Uitați-vă, la ora când cei mai mulți dormim, ei se roagă la ceas de dimineață întunecată, împrăștiind flacăra comuniunii din inimă în inimă și luminând întunericul prin tinerețea lor contagioasă, rostind într-un duh simbolul de credință și unindu-se cu Trupul și Sângele lui Hristos. La Timișoara pare că Raiul a coborât în această noapte de început al toamnei pe pământ.