Articole duhovnicești

Unirea „Bisericilor” va reuşi numai prin smerenie adevărată

  • 13/02/2018

Arhim. Filothei Zervakos

Unirea va izbuti numai prin smerenie, po­căinţă şi întoarcere la Dumnezeu, la credinţa orto­doxă, la una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică şi la Tradiţiile apostolice şi patristice, nu prin consilii şi dezbateri, prin dialoguri nefolosi­toare şi lipsite de rost, prin adunări zadarnice.

Dacă nu vor renunţa la mândrie şi nu se vor smeri, dacă nu se vor pocăi şi nu se vor întoarce la Dumnezeu, toate strădaniile, stăruinţele, oste­nelile şi eforturile pentru unire se vor dovedi za­darnice, nefolositoare, poate chiar vătămătoare, cauza şi pricina dezbinărilor, schismelor şi răz­boaielor.

Niciun credincios creştin ortodox conştient, întreg la minte şi cu puţină frică de Dumnezeu, nu va accepta vreodată unirea cu ereticii papistaşi, nesocotitori ai celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice, ai Tradiţiei apostolice şi ai Sfinţilor Părinţi.

Să cugete bine patriarhul şi să nu se înşele crezând că unirea Bisericilor e uşoară şi că ade­văraţii ortodocşi îl vor urma şi că va putea să le inşele conştiinţa încât să nesocotească lesne Sfânta Tradiţie şi Sfintele Canoane ale Sfinţilor Apostoli şi Părinţi Purtători de Dumnezeu. Aceştia, ca să sprijine credinţa ortodoxă şi Biserică cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească, s-au nevoit, s-au ostenit, au asudat, au postit, au privegheat, au suferit chinuri, prigoane, întemniţări, moarte şi vor accepta acum tradiţiile impuse de papă?

Păstorii cei buni, dumnezeieştii Părinţi ai Bisericii, pentru a o păzi curată şi neprihănită de mulţimea de rătăciri şi erezii pe Mireasa lui Hristos, Biserica (aşa cum au primit-o de la Mirele Hristos), s-au nevoit, au fost huliţi, calomniaţi, întemniţaţi, prigoniţi, au suferit multe chinuri şi dureri, iar unii au fost chiar omorâţi.

Dar prin credinţa fierbinte în Dumnezeu şi în­tăriţi de puterea şi harul Sfântului Duh i-au izgonit departe de Biserică pe lupii cei molipsitori, ereti­cii, şi i-au anatemizat pentru vecie. Iar Dumnezeu i-a slăvit pe ei, pe pământ şi în cer. Şi cu toate că Sfinţii Părinţi, păstorii cei buni şi adevăraţi, i-au izgonit departe de Biserică pe lupii cei molipsitori, eretici, patriarhul ecumenic Atenagora îl invită pe papa cel eretic, vrăjmaşul Bisericii Ortodoxe, căl­cătorul şi nesocotitorul Sfintei Tradiţii, îl îmbrăţi­şează, îl roagă, îi recunoaşte întâietatea, îi deschide uşa Bisericii Ortodoxe şi îi zice „intră tu primul, şi eu, al doilea, te voi urma cu turma mea!”. Vai, vai suflete al meu! Oftează, plângi, jeluieşte ca odini­oară Ieremia, nu pentru Ierusalimul pământesc, ci pentru mireasa aleasă a lui Hristos, cea nepri­hănită şi desăvârşită, una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, maica duhovnicească a creştinilor ortodocşi, cea pe care ne-au făcut-o cu­noscută Sfinţii Apostoli, mucenicii, proorocii, ier­arhii, dascălii, sfinţii, cuvioşii, şi drepţii.

Pentru aceasta plângi, căci episcopii şi păzi­torii ei au adormit, iar păstorii ei au deschis larg uşile ca să intre nestingheriţi lupii cei molipsitori şi să jertfească, să răpească şi să împrăştie oile pentru care Hristos Şi-a vărsat Sângele Său.

Ca să primim ajutorul lui Dumnezeu trebu­ie, pe lângă rugăciune, să fim statornici şi viteji, să mărturisim credinţa ortodoxă şi să spunem cu mult curaj celor care se grăbesc şi îndeamnă la o falsă unire şi celorlalţi prieteni ai papei şi trădă­tori ai Ortodoxiei, cuvintele acelea de aur ale în­ţeleptului şi Sfântului Iosif Vrienios rostite către trimişii papei:

„…Nu ne vom lepăda de tine, iubită Ortodoxie, nu te vom minţi, slavă strămoşească. Nu te vom lăsa pe tine, maică evlavie. Întru tine ne-am născut, întru tine trăim şi întru tine vom adormi. Iar dacă vremurile o vor cere, vom muri pentru tine şi de o mie de ori!”.

Niciun creştin ortodox întreg la minte, conşti­ent, cu putere de deosebire şi frică de Dumnezeu, nu va accepta o astfel de unire mincinoasă, care ne desparte de Dumnezeu şi ne uneşte cu falşii învăţători, cu ereticii lucrători ai întunericului.

Vă întreb, deci, Preafericiţilor, papa Paul al Romei şi Atenagora, patriarh al Constantinopolului, spuneţi-mi, toate cele câte le-au statornicit ca să fie păzite cei 367 Părinţi Purtători de Dumnezeu adunaţi la al VII-lea Sinod Ecumenic în Canonul I şi Sfintele Sinoade dinainte de acesta sunt adevărate sau nu? Şi dacă sunt adevărate, de ce nu le urmaţi?

Învăţaţi nu de la mine, ci de la Sfinţii Părinţii care s-au adunat la cele şapte Sfinte Sinoade Ecumenice, de la dumnezeiescul Apostol Pavel, glasul lui Hristos, că dacă nu urmaţi şi nu păziţi cele câte aceştia ne-au vestit, ne-au propovăduit, ne-au sfătuit şi ne-au lăsat scris şi prin viu grai, atunci vă aflaţi sub osânda anatemei.

Când Hristos spune: „Cine dintre voi vrea să fie primul, să fie mai mic decât toţi”, iar pa­triarhul Atenagora îi zice papei: „Tu eşti primul în cinstire, iar eu sunt al doilea”, spuneţi-mi, vă rog, pe cine să aleg, să ascult, să cred? Pe Hristos, Adevărul însuşi, ori pe papă şi pe patriarh, care pe nedrept se numesc fără de păcat şi preasfinţi? Dacă ziceţi că pe cei din urmă, nu vă ascult şi nici nu vă cred. Sunteţi amăgiţi şi vă sfătuiesc să vă pocăiţi, să mărturisiţi adevărul, că nici papa nu e lipsit de păcat, nici patriarhul nu este preasfânt, şi trebuie să se pocăiască, să se smerească. Dacă oamenii nu au smerenie, rangurile nu îi fac desă­vârşiţi şi preasfinţi, ci mândri, amăgiţi şi eretici.

De la Hristos cel smerit şi blând, Adevărul însuşi, am învăţat să spun şi să apăr adevărul. De la Apostolul Pavel, glasul lui Hristos, am învăţat să nu discut cu lucrătorii întunericului, înainte de a cerceta. De la proorocul David am învăţat să „rostesc împotriva împăraţilor… şi am zis nele­giuiţilor, nu mai călcaţi legea”, de la cel mai sfânt dintre oameni, Sfântul Ioan Botezătorul, am învă­ţat să spun: „Pocăiţi-vă, căci împărăţia Cerurilor este aproape”.

Să spui şi să aperi adevărul, când vezi că sunt nesocotite cuvintele, legile, învăţăturile, poveţe­le şi poruncile lui Dumnezeu, dogmele, Sfintele Canoane şi Sfânta Tradiţie, nu numai că nu este interzis, ci se şi impune să faci asta.

Dacă n-ar fi existat luptători viteji, nu numai în pustie şi în mănăstiri, dar şi în cetăţi, patriarhi, arhierei, preoţi, clerici şi laici, dascăli şi teologi, apărători ai adevărului şi ai credinţei noastre or­todoxe, luptători împotriva întunericului, amă­girii, ereziilor şi ereticilor, n-ar fi existat astăzi Ortodoxie şi învăţătură sănătoasă.

Ceea ce am scris în cartea de fată am scris din dragoste pentru apărătorii adevărului, ai Bisericii cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească şi ai Tradiţiei apostolice şi patristice. Am scris din dragoste pentru papă şi patriarh şi pentru toţi nesocotitorii şi potrivnicii Tradiţiei apostolice şi patristice, ca să-şi dea seama de rătăcirea lor şi să se pocăiască, întorcându-se de la amăgirea în care au căzut şi îndepărtând orice fel de inovaţie.

Papa să îndepărteze tot ce în mod greşit şi nelegiuit a fost instituit de papii vremurilor trecu­te, din ceasul când s-au despărţit de una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică şi până as­tăzi. Şi să introducă şi ei ceea ce ne-au lăsat Sfinţii apostoli şi Sfinţii Părinţi prin cele şapte Sinoade Ecumenice.

Iar patriarhul ecumenic Atenagora să se de­părteze de toate inovaţiile care se împotrivesc Tradiţiei apostolice şi patristice. Şi pentru a se reuşi o unire desăvârşită, plăcută lui Dumnezeu şi adevărată, capii celor două mari Biserici, Răsăriteană şi Apuseană, papa şi patriarhul, să înveţe să se smerească, nu de la mine, păcătosul, ci de la însuşi Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos.

Şi când le vor îndepărta pe toate cele de mai sus, împreună cu mândria şi cu ruşinosul păcat, şi vor îmbrăca smerenia şi blândeţea preadulcelui nostru Mântuitor Iisus Hristos, doar atunci va veni mult-dorita unire, odihna şi mântuirea su­fletelor cârmuitorilor şi păstorilor Bisericilor… Să se smerească şi să se pocăiască. Dar şi noi toţi să ne pocăim, căci toţi suntem vinovaţi (şi primul sunt eu). Toţi suntem mândri şi, deoarece toţi suntem de vină, Dumnezeu le dă cârmuitorilor după ini­ma noastră şi, deoarece toţi suntem de vină, toţi suntem datori să ne pocăim. Dacă ne vom pocăi şi smeri ne vom mântui, dacă nu, vom pieri. Dacă nu ne vom pocăi cu toţii, nu se va face unire după voia lui Dumnezeu. Iar dacă se va face, va fi pro­vizorie, va fi o falsă unire!

Pentru ca unirea Bisericilor să izbutească, singurul mijloc este smerenia… Dacă nu vor înde­părta mândria şi nu se vor smeri, urmându-L pe Domnul, … nu numai că nu vor izbuti unirea, ci vor spori separarea şi vor provoca mari sminteli, tulburare, confuzie şi mare vătămare în turmele lor…

Toate relele, câte se întâmplă şi urmează să se întâmple, se datorează mândriei. Cauza, prici­na, rădăcina şi motivul tuturor răutăţilor şi neno­rocirilor este mândria.

De partea cealaltă, toate bunătăţile se dato­rează smereniei. Pricina tuturor bunătătilor este smerenia.

La Dumnezeu să avem credinţa, nădejdea, dragostea, şi Acesta nu ne va părăsi.

Dumnezeu nu va lăsa Biserica Lui, dar să fa­cem şi noi tot ce putem. Fericiţi sunt cei care până la moarte vor rămâne fideli credinţei ortodoxe, mărturisirii ortodoxe… Un om moral şi statornic în credinţă este mai vrednic decât mii de oameni vicioşi şi ticăloşi. Să nu vă înclinaţi genunchiul la Baal, ci apăraţi credinţa Părinţilor voştri ca cei şapte tineri Macabei, ca Sfinţii Apostoli şi ca Sfinţii Mucenici. Să luptaţi împotriva trădătorilor lui Dumnezeu, ai Ortodoxiei şi ai Predaniei înain­taşilor noştri.