O rânduială cu totul specială are Utrenia Învierii, numită și Utrenia Duminicii Sfintelor Paști sau Slujba Învierii. Ea este tot o priveghere, cu deosebirea că se săvârșește în a doua parte a nopții, începând cu ora 12 noaptea. Structura ei se deosebește mult de cea a celorlalte rânduieli ale Utreniei. Astfel, începutul ei se face, în chip neobișnuit, prin ritualul aprinderii luminilor de către credincioși de la preot, la chemarea acestuia: „Veniți de luați lumină!”, continuându-se cu ieșirea procesională a clerului, cântăreților și a credincioșilor din Biserică, apoi cu cântarea „Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule…” și cu citirea Evangheliei, înainte de binecuvântarea de început. Preotul care citește Evanghelia le închipuie acum pe femeile mironosițe care, după ce văzuseră mormântul gol, au alergat pline de bucurie să spună Ucenicilor că Domnul a înviat. După binecuvântare, se cântă „Hristos a înviat”, cu stihurile Paștilor, preotul cădind în acest timp, după rânduială, masa pe care se află Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, Icoana Învierii și sfeșnice cu lumini.
După ectenia mare, slujba se continuă în Biserică, unde se cântă Canonul Învierii („Ziua Învierii, popoare să ne veselim…”), compus de Sfântul Ioan Damaschin. Se suprimă, deci, partea de început a Utreniei, dintre „Slavă Sfintei și celei de o viață și nedespărțitei Treimi…” și Ectenia mare (adică citirea celor șase psalmi și a celor 12 rugăciuni ale dimineții), precum și toată partea Utreniei sărbătorilor dintre ectenia mare și canoane sau catavasii, adică: sedelnele, Binecuvântările Învierii (care s-au cântat la slujba Prohodului, în noaptea anterioară), antifoanele, prochimenul și Evanghelia (care s-a citit afară, înainte de binecuvântarea pentru începutul slujbei). Se mai omite Doxologia (care s-a cântat și ea, prin anticipație, la slujba Prohodului).
La Slavă…, de la Laude (Ziua Învierii…), preotul iese din Altar și vine în dreapta iconostasului, pune Sfânta Cruce lângă Icoana Învierii pe iconostas, iar el ține în mâini Sfânta Evanghelie. Credincioșii vin pe rând, sărută Sfânta Evanghelie din mâinile preotului, care spune către fiecare: Hristos a înviat!, iar ei răspund: Adevărat a înviat!
După ce s-a făcut astfel sărutarea, preotul (protosul) citește Cuvântul de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur Arhiepiscopul Constantiopolului din sfânta și luminata zi a slăvitei și mântuitoarei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Această rânduială a Utreniei se va săvârși în toate zilele Săptămânii Luminate, cu deosebirea că începutul slujbei nu se mai face afară, ci în Biserică, ca de obicei, cu binecuvântarea „Slavă Sfintei și celei de o viață și nedespărțitei Treimi…”.
Alexandru-Mihai Tacu
Sursa: http://doxologia.ro