Preot Alexandru Lungu
Ce urmează să vă povestesc este absolut real și mi s-a întâmplat într-o Duminică. Era începutul Sfintei Liturghii și la ușa Altarului a venit un copil. Așa cum obișnuiesc de fiecare dată, am luat o Iconiță plasticată cu Sfântul Apostol Andrei și am întins-o în mânuța băiețelului. A luat-o și a privit-o, după care m-a îmbrățișat strâns și mi-a șoptit cu glas încet: vă mulțumesc, Părinte, pentru faptul că mi-L dați pe Dumnezeu în fiecare Duminică! Am fost năucit de acest răspuns și am cugetat mult asupra acestor cuvinte.
Noi, preoții, suntem datori să Îl oferim oamenilor pe Dumnezeu. Nu este atât de important dacă umplem stomacul de mâncare celor lipsiți, pentru acest aspect sunt numeroase ONG-uri. Nu știu cât de mult cântărește faptul că îmbrăcăm uneori pe cei dezbrăcați, sunt atâtea asociații care oferă tone de haine în fiecare an. Poate nici măcar faptul că reușim să așezăm un acoperiș deasupra capului vreunui oropsit al sorții nu ține de menirea noastră fundamentală. Principala noastră datorie de preoți este să-L oferim pe Dumnezeu făcându-L cunoscut oamenilor. Cum anume putem realiza acest lucru?
În primul rând prin viața noastră. Ca văzând ei faptele voastre, să-L slăvească pe Dumnezeu. Prin cuvânt, căci înainte de a săvârși apostolii și chiar Însuși Hristos minunile, s-au folosit de puterea cuvântului. Un cuvânt care să pornească nu neapărat dintr-o vastă cultură, cât mai ales din adâncul cel curat al inimii însetate de Duhul Sfânt. Iar în final Îl oferim pe Dumnezeu la fiecare Sfântă Liturghie, când în chipul pâinii și a vinului Îl dăruim fiecărui creștin însetat de Nemurire. Nimic nu va conta mai mult la final, nici milostenia, nici zidurile ridicate, nici timpul nostru oferit celorlați, dacă nu am reușit mai presus de orice să-L facem cunoscut oamenilor pe Dumnezeu cel adevărat.
