Valentine’s Day?

Când iubirea trebuie să îmbrace anumite șabloane, atunci când tinerii sunt împinși de către societatea de consum, cu prilejul unei (pseudo)sărbători să cheltuie sume considerabile de bani pe cadouri ,,fancy”, buchete echivalente cu chiria pe o lună la facultate, închirierea camerelor de hotel cu gândul de a se „consuma” prima noapte de dragoste, ultima noapte de puritate; când trebuie să ne sforțăm pentru a impresiona – din perspectivă feminină – postând poze cât mai îndrăznețe, în ținute care să te dezgolească de frumusețea naturală și de inhibițiile prăfuite și neconforme cu starea de persoană „cool”, atunci ne dăm seama că am ajuns din nou să parcurgem încă o Zi a Desfrânării (așa numita și mult „marketata” zi de „îndrăgosteală”). Tot ceea ce se consumă într-o zi este trecător, iar ziua îndrăgostiților nu este altceva decât o iluzie, un miraj al dragostei, în care, din nefericire, cad an de an milioane de tineri. Cum, de unde și care este originea acestei (pseudo)sărbători, voi încerca să arăt în cele ce urmează.

Așadar, ziua îndrăgostiților ar fi legată de legenda conform căreia Valentin, un preot care a trăit în jurul anului 270 d. Hr. în Roma, căsătorea în secret tinerii militari, cu toate că acest lucru era interzis de către împăratul Claudius, fiind dat chiar un edict în acest sens. Întrucât Valentin, preotul, ar fi trecut peste decizia împăratului, acesta a poruncit să fie în cele din urmă omorât.

O altă legendă spune că Valentin a fost un deținut care s-a îndrăgostit de fata temnicerului său pe nume Asterius. Înainte de a fi trimis la moarte, a scris el însuși primul mesaj de „îndrăgostit„ o scrisoare de mărturisire a dragostei sale, semnată „Al tău Valentin” semnătură folosită și astăzi.

O altă poveste a preotului Valentin e legată de priceperea sa în a prepara medicamente plăcute la gust, Valentin fiind catalogat drept „medic gastronom”. Deoarece se ruga pentru sănătatea pacienților săi, Valentin a fost arestat de romani care îi vânau pe toți care credeau în Iisus Hristos. Înainte de a fi executat din cauza credinței creștine, vindecătorul i-a scris câteva rânduri unei fetițe oarbe pe care o trata. Tradiția spune că micuța s-a vindecat prin minune și a putut citi mesajul semnat „De la al tău, Valentin”. De atunci, mesajele de dragoste se încheie cu expresia „Al tău”.

Cea mai mare parte a istoricilor cred că sărbătoarea Sfântului Valentin poate fi asociată cu lupercaliile romane. Lupercaliile erau sărbători anuale celebrate la 15 februarie în onoarea lui Lupercus, zeul fecundității și totodată zeul turmelor și al ciobanilor sau în onoarea lui „Lupus”, adică Lup; se știe bine că Romulus și Remus, faimoșii conducători ai Romei au supraviețuit datorită laptelui de lupoaică. Aceste sărbători marcau ziua primăverii în vechea Romă. Cu această ocazie se organiza un fel de ,,loterie a dragostei”. Aceasta consta în tragerea la sorți a numelor de fete și băieți, care deveneau cupluri ce aveau să iasă împreună tot restul anului. În Italia această sărbătoare ia forma „Festivalului primăverii” și este celebrată în aer liber. Tinerii se întâlnesc în parcuri unde ascultă muzică și citesc poezii. În Europa medievală, oamenii credeau că 14 februarie este ziua în care păsările își aleg partenerii.

Biserica nu este împotriva iubirii curate, ci împotriva iubirii amestecată cu păcatul desfrânării. Încă din antichitate, mai toate popoarele aveau dezvoltat un cult al fertilității. Și dacă primăvara natura se trezea la viață, bucuria aceasta era un bun prilej și pentru om să-și amintească de posibilitățile de procreare; de aceea a inventat de-a lungul timpului tot felul de sărbători, care culminau cu petreceri în care desfrânarea era la loc de cinste. Creștinii nu au o serbare a fertilității. În nicio zi a anului nu există o motivație pentru a face abstracție de la morala creștină. Ba, mai mult, luna martie, când natura îmbie și omul la o trăire mai energică și deci spre exaltări trupești, cade întotdeauna în Postul Sfintelor Paști, în care suntem îndemnați la post, atât sufletesc, cât și trupesc, deci la pocăință pentru păcatele noastre cele multe și mari. Închei cu un cuvânt din epistola I către Corinteni, versetele 18-20: ,,Fugiți de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârși omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său. Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-l aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost răscumpărați cu preț! Slăviți, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru și în sufletul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”.

Preot Ioan Alexandru Lungu

Sursa: http://doxologia.ro

Total
18
Shares
Previous Post

Tinzând spre iubirea absolută

Next Post

Răvaș de dor

Related Posts