Preot Savatie Baștovoi
Un pahar de apă poate fi băut, dar aceeași apă dacă e vărsată pe jos, e socotită pierdută, e ca și cum ar înceta să mai existe, deși, teoretic, e aceeași cantitate de apă. Tot așa și sufletul, dacă e adunat în noi ca într-un vas bineplăcut, poate folosi celor din jur, ca o apă din care se pot adăpa, dar dacă e revărsat prin lume, înghițit de griji și previziuni deșarte, este ca și apa aruncată pe care nimeni nu o ridică de jos.
Adunați gîndurile împrăștiate prin lume pentru a le întoarce în inimă, astfel ca sufletul să redevină un vas plin și simțit, iar fața lui netulburată să fie dreptar bun de măsurat lucrurile, așa cum zidarii folosesc apa pentru a zidi drept.
Toată învălmășeala lumii este rodul unor suflete goale și minți tulburate care au ajuns să conducă popoare: “căci dacă orb pe orb va călăuzi, vor cădea împreună în prăpastie”.
Tot ce face lumea, tot ce ne propune este pentru a ne răpi atenția, iar odată cu atenția, sufletul. Dacă reușim să înțelegem asta, înseamnă că încă mai este o brumă de Duh Sfînt de la Sfîntul Botez în noi. Dacă nu, atunci ne prefacem în luptători împotriva lui Dumnezeu, fără măcar a pricepe ce facem, fiind convinși că aducem un bine omenirii.
Iată se despart oile de capre, chiar înainte de a veni Ziua Judecății.
