Vedenia Patriarhului Georgiei. Nu vor exista inovații liturgice

Patriarhul Ilie i-a îndemnat pe credincioși să nu le fie teamă de coronavirus, pentru că a avut o vedenie cum omul poate învinge această boală.

În predica sa de duminică Primatul Bisericii Ortodoxe Georgiene Catolicosul-Patriarh al întregii Georgii Ilie al II-lea a vorbit păstoriţilor săi despre o vedenie legată de coronavirus, pe a avut-o în ajun, relatează Sputnik-Georgia.

“Patriarhul a spus că a văzut cum un bărbat de culoarea focului călare pe cal a zburat peste capul său și a dispărut”, se arată în publicație. “Apoi un copil s-a apropiat de el, a scuipat pe pământ, a amestecat saliva cu degetul și a trasat semnul crucii pe frunte. Acesta, potrivit Patriarhului, a fost un semn că, cu ajutorul lui Dumnezeu și al Sfintei Cruci, omul va putea învinge această boală”.

Primatul Bisericii Georgiene i-a îndemnat pe credincioși să nu aibă frică şi să nu piardă în niciun caz prezența spiritului.

“Astăzi acordăm o mare atenție evenimentelor care au loc în întreaga lume în legătură cu coronavirusul. Vine de la Dumnezeu sau de la cel rău, vreau să vă spun un lucru: fără Dumnezeu acest lucru nu s-ar fi întâmplat. Și cu ajutorul rugăciunii și binecuvântării lui Dumnezeu putem depăși această boală”, a zis Patriarhul Ilie.

Amintim că în lupta împotriva răspândirii coronavirusului în Italia și Hong Kong au fost introduse restricții la săvârşirea serviciilor de cult, iar începând cu 2 martie în Mongolia au fost închise 300 de biserici.

Sursa: https://spzh.news/ro

***

Sinodul Bisericii Georgiei, după 7 ore de discuții cu ușile închise, a hotărât să nu respecte deciziile autorităților privitoare prevenirea și stoparea noii pandemii coronavirus. Slujbele își vor urma cursul ca până în prezent, nu vor exista inovații liturgice.

„Coronavirusul nu este o bază suficientă pentru a schimba rânduielile Bisericii și a-i obliga pe credincioși să nu ia parte la slujbe”- au decis sinodalii.

Sursa: http://www.napocanews.ro/

Previous Post

Sfântul Sinod al Bisericii Ucrainene: toate bisericile sunt deschise

Next Post

Cu bunica despre război, evacuare, tifos, foamete și coronavirus

Related Posts
Total
0
Share