În anul 311, într-o pauză a persecuțiilor, ierarhul de drept se întoarce în Alexandria, cârmuind cu grijă Biserica în acele vremuri incerte. Îi vizitează pe creștinii închiși, săvârșește permanent sfintele slujbe, se roagă neîncetat și se îngrijește de văduve și de orfani. Pentru o perioadă, rămâne în afara atenției celor care impuseseră nenumăratele măsuri punitive.
În aceeași perioadă, Arie începuse deja să își predice ideile, negând divinitatea Mântuitorului Hristos și atrăgându-i și pe alții cu argumentele lui. Constatând gravitatea viziunii și a acțiunilor sale, Sfântul Petru îl anatematizează. Înțelegând situația în care se află, Arie trimite doi preoți la arhiepiscop, cerându-i prin ei iertare și dând dovadă de falsă pocăință. El urmărea, de asemenea, să ocupe scaunul arhiepiscopal cu prima ocazie. Ierarhul, însă, luminat fiind de Dumnezeu și înțelegându-i înșelătoria, refuză să îl reprimească pe eretic în comuniune și își îndeamnă credincioșii să facă același lucru.
Actele martiriului Sfântului Petru, deși apar mai târziu, relatează cum Dumnezeu a lucrat pentru ca acesta să discearnă falsitatea penitenței lui Arie. Astfel, Mântuitorul Hristos Însuși îi apare ierarhului, în timp ce cugeta la reprimirea ereticului, arătând ca de 12 ani și având haina sfâșiată, ținând-o la piept cu ambele mâini.
„Rugându-mă după obiceiul meu, fără de veste a strălucit în temniţă o lumină mare şi am văzut pe Domnul meu Iisus Hristos în chip de tânăr ca de doisprezece ani, iar faţa-I strălucea mai mult decât soarele, încât nu-mi era cu putinţă a căuta spre slava cea negrăită a feţei Lui. Şi era îmbrăcat cu o cămaşă albă de in, însă ruptă de sus până jos, pe care o strângea la piept cu amândouă mâinile, acoperindu-şi goliciunea Sa. Văzând eu acestea, a căzut asupra mea frică şi spaimă şi cu multă temere rugându-mă Lui, am zis: “Mântuitorule, cine Ţi-a rupt haina?” Iar Domnul a răspuns: “Arie cel fără de ruşine mi-a rupt-o, căci a despărţit de Mine pe poporul pe care l-am câştigat cu sângele Meu! Păzeşte-te ca să nu-l primeşti în sânul Bisericii, pentru că are viclene şi gânduri rele asupra Mea şi asupra poporului Meu. Şi iată că vor veni unii să te roage pentru el ca să-l ierţi, dar tu să nu-i asculţi şi să nu primeşti în turmă un lup în loc de oaie. Porunceşte lui Ahila şi lui Alexandru, care vor fi episcopi după tine în Biserica Mea – de dragul căreia Eu m-am făcut prunc şi am murit, rămânând veşnic viu – să nu-l primească”.
Această vedenie va deveni, începând cu secolul al XIV-lea, una dintre scenele des pictate în Altarele Bisericilor ortodoxe, în special în zona proscomidiarului.
