Preot Ioan Istrati
O fată căsătorită, Claudia, tot încearcă să facă un copil. Fac o mie de tratamente, merg la mănăstiri, dau pomelnice, se roagă. Nimic. Nu renunță. Ani de zile de așteptare înfrigurată să iasă viață din tine. Și mereu amenințarea hâdă a morții. Și privirile batjocoritoare ale falselor prietene, și rudele care mereu te întreabă. Și miile de bebeluși pe care îi vezi pe stradă, și râsetele și gângurelile lor. Și disperarea gigantică de-ți vine să te dai cu capul de pereți. Îmi scrie mereu. Le dau canon de rugăciune. Îl fac.
Îmi scrie că poate greșesc ei cumva de nu se prinde viața în ei. Și iar plângere. Și lacrimi. Și revoltă.
Într-o zi în spuma cafelei, fata vede ca un cap de om. Zice că e Sfântul Ioan Rusul. Eu cred că semăna cu un cap de bebeluș. Le-am zis să aibă în minte chipul Sfântului. În cafea nu e așa important. Însă speranța te face să vezi ceea ce dorești.
Vin la mine. Stau cuminți la Sfânta Liturghie. Fata plânge în taină. Apoi le zic rugăciuni. Îi îmbrățișez. Le zic serios: am o veste pentru voi. Se întristează.
Veți avea un bebeluș.
E incredibil cum s-au umplut de lacrimi de speranță.
Le zic rugăciuni cu fesul Sfântului Ioan Rusul pe cap. Pleacă fericiți.
Fac iar canonul cu Paraclisul Maicii Domnului și acatistul Sfântului Ioan. Erau așa convinși că Dumnezeu le va aduce un pruncuț, că au uitat cei zece doctori încruntați care le-au zis că e imposibil.
Le-am zis: am auzit cuvântul ăsta “imposibil” de mii de ori, acolo unde Dumnezeu sfărâmă legile căzute ale lumii și picură viața.
După canon, femeia rămâne însărcinată. E cea mai fericită zi a vieții lor. Fata îmi scrie că i-am primit cu atâta căldură, speranță, blândețe, încât au crezut cu adevărat.
A născut un bebeluș prematur de urgență. I-au pus numele Flavius Ioan. Bineînțeles. Așa le-am zis să mulțumească Sfântului. Pruncul e un luptător.
Mulțumim, Sfinte Ioan, scump vindecător și ocrotitor de viață de prunc.
