Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare – Potolirea furtunii)
Dreptmăritori creștini,
Faptele relatate în Evanghelia de astăzi se petrec în noaptea imediat următoare minunii înmulțirii pâinilor, minune evocată în duminica trecută (Matei 14, 14-22). După ce a hrănit mulțimile în pustie, Mântuitorul Hristos i-a silit pe Ucenici să urce în corabie și să treacă în cealaltă parte a Mării Galileii, iar El a mers în munte ca să Se roage, în singurătate. Peste noapte însă, valurile mării au început să se agite cu putere și s-a pornit o furtună năprasnică, încât corabia în care se aflau Ucenicii era gata-gata să se scufunde. Și strigând ei de groază, la un moment dat L-au zărit pe… Iisus mergând pe apă și, crezând că este o nălucă, s-au înfricoșat și mai tare. Domnul însă i-a liniștit și i-a îmbărbătat, zicându-le: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți! (…) Doamne, dacă ești Tu, a zis Petru, poruncește să vin la Tine pe apă! Vino…”, i-a zis Hristos. Și a sărit Petru din corabie și a mers și el pe mare ca pe uscat, dar, văzând vântul, spune Evanghelia, s-a temut. Iar în clipa în care s-a îndoit, apa a încetat să-l mai țină și el a început să se afunde. Îngrozit, a strigat „Doamne, scapă-mă!”, și atunci Iisus l-a luat de mână și, reproșându-i „puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”, l-a adus în corabie, iar furtuna s-a potolit.
Iubiți credincioși,
La prima vedere, Evanghelia de astăzi ar putea părea doar una din multele minuni săvârșite de Mântuitorul Hristos de-a lungul celor trei ani și jumătate, cât timp a durat predica Sa pe pământ. Însă nu trebuie să vedem în pericopa aceasta doar minunea ca atare, ci vă invit să o privim și ca pe o pildă de viață: pildă plină de învățătură, pe de o parte, și de speranță, pe de alta.
Care este învățătura demnă de evidențiat?
Marea învolburată este lumea aceasta care, de multe ori, așa cum s-a întâmplat să le fie potrivnică Ucenicilor, ne stă uneori și nouă împotrivă. Valurile ei înfuriate sunt împrejurările grele prin care trecem cu anevoie și noi câteodată și din care, de cele mai multe ori, nu știm cum să facem să scăpăm. Iar vânturile, care l-au înspăimântat pe Petru și mai mult, sunt greutățile și ispitele care se năpustesc adeseori nemiloase asupra noastră, îngrozindu-ne până la moarte.
Uitați-vă la Apostol! Deși într-o primă fază se îndoiește, căci spune: „Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă”, găsește totuși curajul necesar de a înfrunta valurile și, pentru aceasta, reușește să pășească pe mare ca pe uscat. Vânturile însă îl fac să se clatine și să se afunde pentru câteva momente, dar chemarea în ajutor a Domnului îi aduce, până la urmă, salvarea.
Asemenea lui Petru suntem și noi, cei care, aflați în corabia acestei vieți, ne simțim adeseori în nesiguranță și în pericol. Și noi ne îndoim: vom mai putea, oare, scăpa din asta? Oare ce ar fi de făcut? Cum ar trebui să procedăm? Întrebări pe care și le-a pus și Apostolul și la care Mântuitorul Hristos i-a răspuns invitându-l să calce pe apă ca pe uscat. Adică, să străbată prin viața aceasta, așa cum este ea, cu bărbăție și încredere. Ce îl înfricoșează și mai mult pe Petru? Vântul potrivnic, care amplifică și mai mult sentimentul neputinței și al nereușitei, pe care văzându-l și nemaiputându-l înfrunta, se îndoiește și, devenind greu, se afundă. Găsește în sine, totuși, puterea să strige la Hristos, iar Acesta Se dovedește „Mântuitor”.
Care este speranța desprinsă din Evanghelia de azi?
Speranța pildei de azi este Dumnezeu, Care, deși într-o primă fază pare a fi prea departe parcă, în larg, necunoscut, străin sau confundabil cu o fantomă, până la urmă Se arată atât de apropiat lui Petru, încât îl prinde efectiv de mână și îl salvează din valuri. Așadar, speranța noastră, ascultând Evanghelia de astăzi, este că Dumnezeu nu Se izolează undeva „în larg”, după cum cred unii, că Se află undeva departe, neinteresându-L prea mult viața noastră personală, cu faptele ei bune și rele, ori neveghind asupra fiecăruia dintre noi. Evanghelia de astăzi îi contrazice pe toți aceia care văd în El un Dumnezeu prea îndepărtat, în înțelesul de inaccesibil, inabordabil ori impersonal. „Nălucă” li s-a părut și Ucenicilor pentru o clipă. Pură fantezie Îl consideră unii, entitate nedefinită ori simplă energie alții.
Astăzi suntem siliți, o dată în plus, să recunoaștem cu toții că nu este așa. Hristos Dumnezeu este aproape, este Ființă și Persoană. Și, pentru aceasta, este gata să ne întindă mâna și să ne salveze atunci când ne este greu în viață. Pentru că I-a cerut ajutorul, Domnul i-a răspuns lui Petru ca Persoană. Ce ne-am face dacă El ar fi doar entitate sau energie impersonală, nălucă, himeră, ori dacă ar fi o ființă inabordabilă? El însă este Ființă care ne aude, ne vede, ne ascultă și, mai ales, ne ajută fiecăruia atunci când știm să I-o cerem. Astfel, dacă Apostolul a reușit și s-a salvat, este pentru că el L-a abordat pe Dumnezeu ca PERSOANĂ, ca pe ÎNVĂȚĂTORUL, iar nu ca pe o forță impersonală. Doar aceia dintre noi care-L vom recepta pe Dumnezeu ca pe o Ființă apropiată și capabilă de dialog, Îl vom aborda în acest chip personal, vom putea dobândi ajutorul și binecuvântarea Sa.
De aceea, haideți să încercăm să intrăm în dialog cu Domnul, nu doar să vorbim despre El! Haideți să învățăm a-L aborda, a I ne adresa, a-I vorbi! Haideți să stabilim o bună comuniune cu El, după cum ne străduim în viața cea de toate zilele să stabilim bune relații cu cei din jurul nostru! Să nu-L izolăm pe Dumnezeu undeva, în „larg”, căci în felul acesta nu vom putea primi ajutorul și binecuvântarea Sa!
Iată învățăturile și speranța pe care le putem extrage din Evanghelia de astăzi! Și noi călătorim pe valurile lumii acesteia, uneori prea agitată sau chiar potrivnică. Auzim în ultima vreme, parcă mai mult ca oricând, de persoane care, nemaiputând să înfrunte viața, să se lupte cu greutățile și necazurile ei, depun armele! Oameni care își iau viața, uneori tineri chiar! Apostolul Petru ne invită astăzi pe fiecare dintre noi să fim „luptători”, chiar dacă viața pare grea uneori. Chiar dacă valurile ei sunt năprasnice câteodată, încât simțim că ni se sparge corabia și suntem în primejdie de înec. Chiar dacă vânturile și furtunile ei ne înspăimântă, așa cum l-au înspăimântat și pe Apostol, încât era gata-gata să se afunde. Petru, exemplul său și, mai ales, ajutorul primit din partea Domnului ne învață și pe noi să cerem ajutor. Să-I întindem mâna, așa cum a făcut-o el, și milostiv și bun este Domnul ca să răspundă și cererii noastre, să ne asculte și pe noi și să ne ridice de acolo de unde, poate, la un moment dat în viață, ni se pare că nu ne mai putem ridica.
Să-L rugăm, așadar, pe Hristos Domnul, Mântuitorul și Izbăvitorul sufletelor și al trupurilor noastre, să fie și pentru noi, în clipele mai dificile ale vieții, mâna cea de ajutor pe care a întins-o lui Petru! Să ne ridice. Să ne izbăvească. Să ne binecuvânteze. Să ne mântuiască, pentru că de aceea ne străduim fiecare și Îi cerem binecuvântarea și ajutorul Său. Pentru ca, petrecând în viața aceasta împreună cu El, în comuniune cu El, să putem dobândi și veșnica fericire a vieții de dincolo. Amin!
† Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaţilor
Sursa: http://ziarullumina.ro.
