Viaţa cea nouă

Aşadar să începem o viaţă nouă; să facem pământul Cer; să arătăm închinătorilor la idoli de câte bunătăţi s-au lipsit. Căci atunci când ne vor vedea trăind cu evlavie, va fi ca şi cum ar vedea însăşi Împărăţia Cerurilor. Când vor vedea că suntem îngăduitori, curaţi de mânie, de pofte viclene, de invidie, de lăcomie şi că săvârşim toate celelalte fapte de virtute, vor spune: Dacă aici pe pământ creştinii s-au făcut îngeri, ce vor deveni după plecarea lor de pe pământ? Dacă acolo unde sunt străini strălucesc atât de mult, cu cât mai mult vor străluci atunci când vor dobândi patria lor? Astfel, şi aceia vor deveni mai buni, dar şi cuvântul despre viaţa plăcută lui Dumnezeu se va răspândi mai grabnic, nu mai puţin decât s-a răspândit în zilele Sfinţilor Apostoli. Căci dacă aceia care erau numai doisprezece au povăţuit la Hristos cetăţi şi ţări întregi, gândeşte-te la ce înălţime vor ajunge cele ale credinţei noastre, dacă toţi, îngrijindu-ne de felul cum vieţuim, vom ajunge dascăli! Fiindcă niciun mort înviat nu atrage atât de mult la credinţă pe închinătorul la idoli, pe cât îl atrage omul care trăieşte cu evlavie. Pentru că din pricina aceluia se vor înfricoşa, în timp ce prin pilda acestuia se vor folosi. Minunea se săvârşeşte, după care se uită, pe când vieţuirea cea după Dumnezeu rămâne şi cultivă neîncetat sufletul aceluia.

Să ne îngrijim, aşadar, de noi înşine ca să-i câştigăm astfel pe închinătorii la idoli. Nu-ţi spun nimic împovărător; nu-ţi spun să nu te căsătoreşti; nu-ţi spun să laşi oraşele şi să te îndepărtezi de lucrurile cetăţeneşti, ci trăind în mijlocul acestora, îngrijeşte-te să devii virtuos! Doresc ca cei care trăiesc în mijlocul oraşelor să devină mai virtuoşi decât cei care vieţuiesc prin munţi. De ce? Pentru că este foarte mare folosul care vine din aceasta. Nimeni nu aprinde făclie ca să o pună sub obroc. Pentru aceasta voiesc ca toate făcliile să se afle sus, în sfeşnice, ca să fie foarte multă lumină. Să aprindem, aşadar, focul acesta ajutându-i astfel pe cei ce se află în întuneric să se slobozească de înşelare. Să nu‑mi spui că ai femeie şi copii, că te îngri­jeşti de casă şi nu poţi să săvârşeşti toate acestea. Căci chiar dacă nu ai avea nimic din toate acestea, dacă însă eşti nepăsător, pe toate le pierzi. Şi iarăşi, dacă eşti împresurat de toate acestea, dar arăţi râvnă pentru dobândirea virtuţii, atunci vei deveni virtuos. Deoarece un singur lucru urmărim: pregătirea sufletului printr-o hotărâre plină de vitejie. Şi atunci nici vârsta, nici sărăcia, nici bogăţia, nici mulţimea grijilor, nici nimic altceva nu va putea să ne împiedice. De vreme ce toate poruncile au izbutit să le îndeplinească şi bătrânii şi tinerii şi cei căsătoriţi şi cei ce se îndeletnicesc cu meşteşugurile, precum şi ostaşii. Într-adevăr, Daniil era tânăr, Iosif era rob, Achila era meşteşugar, vânzătoarea de porfiră conducea un atelier, altul era temnicer, altul era sutaş, precum Cornelie, altul era bolnav, precum Timotei, iar altul era fugar precum Onisim. Însă nimic nu a putut să-i împiedice, ci dimpotrivă, toţi au arătat sporire în virtute, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, robi şi liberi, ostaşi, precum şi simpli cetăţeni.

Prin urmare, să nu aducem îndreptăţiri nefolositoare, ci să ne pregătim cu smerenia şi râvna cuvenită.

Extras din Greşit-am Ţie, Dumnezeul Meu, primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc!– Ieromonahul Cosma, Editura Evanghelismos.