– Părinte, cutare tânără, care v-a spus că se gândeşte la monahism, mi-a destăinuit că un coleg de-al ei a întrebat-o de ce nu merge la cinematograf şi nu iese cu băieţii la plimbare. Ce trebuia să-i răspundă?
– Trebuia să-i spună: „O astfel de întrebare nici chiar fratele meu nu mi-a pus-o vreodată, iar acum îndrăzneşti să mi-o pui tu?”.
– După câteva zile a întâlnit-o lângă facultate – ea nu-l văzuse – şi a prins-o de umăr. Fata i-a spus numai un „Salut!” şi a intrat imediat înăuntru.
– Nu a procedat bine. În acest caz trebuia să reacţioneze, pentru că, aşa cum s-a purtat ea, se poate să-i fi dat de înţeles că a primit acest gest al lui, şi astfel acela îl va mai face şi altădată. Vârsta la care se află acum este puţin dificilă şi nu-i este de folos să se împrietenească cu băieţi. Nici nu trebuie să vorbească cu ei, chipurile să-i ajute. Iar atunci când va cunoaşte un băiat bun şi se hotărăşte să-şi întemeieze o familie, trebuie să spună aceasta părinţilor ei. Iar aceştia vor cerceta dacă acela îndeplineşte condiţiile necesare pentru a face o familie bună. Acum, însă, când nu a hotărât încă ce fel de viaţă va urma, nu-i foloseşte să vorbească cu băieţi, pentru că se ameţeşte fără motiv şi îşi pierde liniştea sufletească. Tinerii care se ocupă cu acestea, sărmanii de ei, sunt foarte ameţiţi şi mereu tulburaţi, neavând pace sufletească. Faţa şi ochii le sunt sălbăticite.
Atracţia sexului femeiesc către cel bărbătesc, şi invers, există în firea omului. Dar să-i spui că acum nu este vreme pentru aceasta. Să-şi caute de studiile ei. Tinerii care cultivă această atracţie de mici răsucesc butonul înainte de a veni vremea rânduită, iar atunci când vine acel ceas, butonul este deja răsucit şi nu se pot bucura, pentru că au trăit această bucurie atunci când nu era vremea potrivită. În timp ce tinerii care iau aminte, se bucură mai mult atunci când vine vremea cuvenită, iar până la acel moment au multă pace. Vezi câtă pace sufletească au unele mame care au trăit o viaţă curată, cu toate că au o grămadă de necazuri?
Eu întotdeauna spun cu tărie că tânărul, înainte de căsătorie, trebuie să se străduiască să trăiască cât mai duhovniceşte şi să-şi păstreze curăţia, care îi asigură o îndoită sănătate. Viaţa duhovnicească este condiţia de bază pentru orice fel de viaţă ar urma cineva. Lumea a devenit ca un ogor cu grâu, care începe să dea în spic, dar în care intră porcii sălbatici şi îl calcă în picioare. Iar acum arată ca o amestecătură de iarbă, noroi şi spice, culcată la pământ şi numai ici-colo, în vreo margine există şi câte un spic în picioare.
Cu cât mai multă lucrare duhovnicească face cineva în anii copilăriei sale, cu atât mai uşoare îi vor fi toate mai târziu, orice fel de viaţă ar alege. Cu cât se va înarma şi pregăti mai bine înainte de luptă, cu atât mai uşor îi va fi în război, atunci când vor cădea gloanţe în jurul lui sau va fi bombardat. Până când vine vremea ca o tânără să hotărască dacă va deveni monahie sau mamă bună, îi este absolut necesară viaţa curată. De aceea să încerce, cât poate mai mult, să progreseze în studiile ei. Dacă va lua aminte la ochii şi urechile ei şi va alunga gândurile cele necurate, mai târziu va avea mai puţine de aruncat. Iar un tânăr, atunci când întâlneşte o fată bună, să încerce să pună gândul cel bun şi să o considere ca o Icoană vie a unei Sfinte. Sau, dacă întâlneşte o fată ce a apucat pe un drum rău, să o vadă ca pe sora lui şi să-i pară rău de ea, aşa cum i-ar părea rău de sora sa dacă ar ajunge şi ea tot astfel, căci toţi suntem fiii lui Adam.
– Astăzi însă, Părinte, în facultăţi şi în celelalte şcoli există multe ispite pentru un tânăr.
– Să se împrietenească cu tineri duhovniceşti, ca să fie ajutat şi să se mişte într-o atmosferă duhovnicească. Să nu facem lucrurile mai grele decât sunt. Cunosc mulţi tineri care merg la facultate şi trăiesc în curăţie, prin mica lor osteneală şi cu marele ajutor al lui Dumnezeu.
Extras din Viața de familie – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
