Viața mea a fost așa: un dâmb și o vale. Dacă mă prinde moartea pe vale, mă ia diavolul la iad și dacă mă prinde pe dâmb, poate mila lui Dumnezeu se va înturna asupra mea. Dâmbul e mai sus de lume. Și are mare însemnătate. Cât timp eu sunt luptat de cele cinci simțuri, diavolul mă are în mână. Atunci se supără diavolul, când vede că eu nu mai vreau să ascult de cele cinci simțuri.
Am observat, ca să capăt rugăciunea lui Iisus trebuie să ajung la ținta asta de a nu fi pătimaș cu mintea, dar nici cu trupul și trebuie să pun în minte că toată lumea e mai bună și că eu sunt cel mai păcătos și nevrednic, să mă simt vinovat în fața lui Dumnezeu, că altă cale nu-i decât smerenia. Cine vrea să capete rugăciunea lui Iisus, acela poate, care are povățuitor pentru rugăciunea inimii. Și cine a simțit putere sfântă nu mai este întristat pentru că are mare însemnătate cine are smerenie și dorește să trăiască nebăgat în seamă. Are mare însemnătate a birui răutatea, a învăța să iertăm. Dar eu fericesc pe toți care au duhovnic și se duc la mărturisit, la Sfântul Maslu. Și ce să vezi? Toți diavolii au ieșit din iad. Unde aud că sunt creștini, dau năvală asupra lor. Dacă vom avea smerenie, Duhul Sfânt ne ajută și va izgoni acele duhuri, că puterea diavolească este îngrădită de puterea lui Dumnezeu. Pe măsură ce ne smerim, vine în ajutor Duhul Sfânt. Vrea Duhul Sfânt să ducă în Rai sufletele creștinilor cu aceste virtuți: smerenia și mila de aproapele.
Părintele Proclu (Gheorghe Nicău) s-a născut pe data de 13 noiembrie 1928, în satul Mitocu Bălan, județul Neamț. El a intrat în obştea Mănăstirii Sihăstria Neamț la vârsta de 12 ani.
În anul 1949 a fost trimis, împreună cu alți viețuitori ai Sihăstriei, la Mănăstirea Slatina, pentru revigorarea vieții monahale. De acolo a fost alungat de comuniști, în urma decretului din 1959. Cu binecuvântarea Părintelui Cleopa Ilie, Părintele Proclu s-a retras în satul natal, Mitocu Bălan, unde a viețuit într-o chilie la poalele pădurii.
A trecut la cele veşnice în 28 ianuarie 2017 și a fost înmormântat la Sihăstria Putnei.
„Nimica sunt, nimica pot, nimica am”, erau cuvintele pe care le avea pe buze. I le-ar fi spus un înger unui bătrân ca rețetă pentru mântuire, arată pustnicul în lucrarea „Lupta pentru smerenie şi pocăinţă”.
Părintele a îmbrățișat viața monahală la vârsta de 12 ani și considera smerenia cea mai mare virtute.
„Și aceste cuvinte, tot un cuvânt sunt: smerenia. Și cine se smerește, caută să fugă de tulburări… În viața de obște, de tulburări nu poți fugi; numai atâta: să ții gura închisă, să zici «Doamne Iisuse», și să răspunzi numai strictul necesar; cât este nevoie”.
Fiind căutat tot timpul de numeroși oameni pentru sfaturi duhovnicești, celor mai mulți Părintele Proclu le spunea: „Aţi venit la un moş prost de cap, fără carte, la păcătosul pământului! Viaţa mea e un deal şi-o vale, nimic folositor”.
Sursa: http://basilica.ro
