Vindecarea omenirii cu rănile lui Hristos

Şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat (Isaia 53: 5).

Noi ne-am vindecat prin rănile Stăpânului Hristos. Aşa a prorocit prorocul lui Dumnezeu, şi aşa întocmai s-a împlinit prorocia lui. Prin suferinţele lui Hristos, noi ne-am mântuit de suferinţele veşnice. Prin Sângele Lui Preacurat, noi ne-am curăţit de lepra păcatului şi am înviat.

Sângele şi trupul nostru s-au făcut necurate din pricina păcatelor. Dar aceasta s-a întâmplat pentru că mai înainte de sânge şi de trup, însuşi duhul nostru, cuibul şi izvorul necurăţiei trupeşti, necurat s-a făcut.

Oare se va putea vreodată curăţi ceea ce este necurat cu ceva tot necurat? Putea-va apa murdară să spele murdăria? Niciodată.

Doar ceea ce este curat poate să spele necurăţia. Până şi păgânii au simţit şi simt că omenirea zace întru necurăţie. Dar ei vor să curăţească cu necuraţii: cu invocări de duhuri şi închinări la ele, cu aduceri de jertfe necurate, de animale şi de oameni, însă o singură picătură din Precuratul Sânge al Domnului Hristos poate curăţi omenirea mai mult decât toate jertfele idolatre aduse de la începutul zidirii. Diluând o singură picătură dintr-un medicament foarte puternic, medicii vaccinează oameni mulţi, care astfel se fac imuni la boală. Noi potrivim Preacuratul Sânge cu apă, şi apoi ne împărtăşim din Potirul cu Preacurata Taină, căci s-a zis: atunci când au împuns coasta Domnului Care Se afla pe Cruce, îndată a ieşit din ea sânge şi apă (Ioan 19: 34).

Atâta putere se află într-o singură picătură din Preacuratul Sânge, că întreaga lume s-ar putea arde cu ea. El este Sânge Preacurat, fără păcat, singurul fără păcat; este Sânge Preacurat cu adevărat, singurul Sânge de acest fel din Zidire.

O, dacă ar cunoaşte oamenii puterea absolutei curaţii! Atunci toţi necuraţii şi păcătoşii ar alerga să se curăţească cu Preacurat Sângele al lui Hristos, şi toţi neajutoraţii ar alerga să se împărtăşească cu Preacurat Sângele şi Preacurat Trupul lui Hristos, şi toţi necredincioşii ar crede în El.

Căci există aici o treime de lucruri, care sunt toate trei curate şi toate trei curăţesc: curăţia duhului, curăţia sângelui şi curăţia trupului.

Numai ce este curat poate curăţi necurăţia, numai ce este sănătos poate vindeca boala, şi numai ce este puternic poate ridica de jos pe neputincioşi.

O, Stăpâne Atotputernice Doamne Iisuse Hristoase, vindecă-ne pre noi cu Preacuratul Sânge al Rănilor Tale Celor Preanevinovate şi Preacurate.

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin.

Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.

Previous Post

Soluţia şi revoluţia României

Next Post

Cum trebuie să procedeze soții atunci când nu pot avea copii?

Related Posts
Total
0
Share