Demult, trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar, într-o zi, lui i se păru că sunt cam ușoare bucățile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un țăran și le așeză pe cântar. Când colo, ce să vezi?! În loc de 1 kg, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecătorie, spunând că țăranul înșală lumea și cerând, bineînțeles, pedepsirea acestuia.
N-au trecut nici două ceasuri și țăranul a fost adus în fața judecătorului, care l-a amenințat:
– Dacă este adevărat ce spune brutarul, că îi înșeli pe oameni la cântar, te bag imediat la închisoare.
– Să-mi fie iertat – zise țăranul – dar sunt nevinovat.
– Cum îndrăznești să minți? – sări brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucăți de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-l închideți pe acest șarlatan, care a încercat să mă păcălească!
– Așa este, omule? – spuse atunci judecătorul. Este untul acesta al tău?
– Al meu este, însă, vedeți dumneavoastră, eu nu am prea mulți bani. Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani și pentru greutăți, așa că pun unt pe un braț al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care – zice el – are 1 kg. Acum, dacă pâinea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vină am?
Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit imediat o pâine și, într-adevăr, aceasta nu avea decât 800 de grame. În locul țăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că înșela oamenii, dar mai dorea și să fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el.
Cel ce vrea să înșele, singur se înșală. Chiar dacă nu vede niciun om greșeala sa, Dumnezeu îi vede păcatul; iar atunci când îl mai descoperă și oamenii, rușinea este cu atât mai mare.
„Cu nimic nu-L mânii pe Dumnezeu atât de mult ca atunci când nedreptățești pe cineva.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Extras din Cele mai frumoase pilde şi povestiri creştin-ortodoxe – Leon Magdan, editura Aramis – Patriarhia Română, 1998.
