Deoarece de multe ori v-am vorbit despre Rai, despre îngeri şi sfinţi ca să vă folosiţi, acum vă voi spune puţine şi despre iad şi diavoli, ca să ne dăm seama cu cine ne luptăm. Iar aceasta tot ca să ne folosim.
La Colibă a venit odată un tânăr vrăjitor din Tibet şi mi-a povestit multe din viaţa lui. Acest copil, de îndată ce a fost înţărcat, a fost afierosit de tatăl său, la vârsta de trei ani, unui grup de 30 de vrăjitori de grad superior din Tibet, ca să-l iniţieze în arta lor. A ajuns la gradul al 11-lea de vrăjitorie; cel mai înalt este al 12-lea. La vârsta de 16 ani a plecat din Tibet în Suedia ca să-l vadă pe tatăl său. Din întâmplare, acolo a întâlnit un preot ortodox foarte credincios, căruia i-a cerut să aibă o convorbire. Tânărul vrăjitor nu ştia nimic despre ce înseamnă un preot ortodox. Şi pe când stăteau într-o sală şi discutau, deodată a început să facă nişte vrăjitorii de-ale lui ca să-i arate preotului puterea sa. A chemat o căpetenie a diavolilor, pe nume Mina[1] , şi i-a spus: „Vreau apă”. Atunci un pahar din bucătărie se ridică, se duse singur la robinet, se deschise robinetul, se umplu, trecu prin uşa de sticlă închisă şi veni în sală. Acela l-a luat şi l-a băut. După aceea i-a arătat preotului, stând ei în sală, toată lumea, cerul, stelele. Folosea vrăjitorii de gradul patru şi treptat înainta cu ele până la gradul al 11-lea. Apoi l-a întrebat pe preot cum le vede pe toate acestea. „Eram gata să-l omor, dacă mi-l ocăra pe satana”, mi-a mărturisit tânărul. Dar preotul n-a spus nimic. Atunci tânărul l-a întrebat: „De ce nu faci şi tu semne?”. „Dumnezeul meu este smerit”, a răspuns preotul. Apoi a scos o cruce pe care i-a dat-o să o ţină în mână spunându-i: „Fă din nou semne”. Atunci tânărul l-a chemat pe Mina, căpetenia diavolilor, dar acela tremura şi nu îndrăznea să se apropie. Îl chemă atunci pe satana, dar acela, la fel; vedea crucea şi nu se apropia. I-a spus numai să plece în Tibet. Atunci tânărul l-a ocărât pe satana: „Acum am înţeles, i-a spus el, că puterea ta cea mare nu este decât o mar slăbiciune”. În continuare a fost catehizat de bunul preot, care i-a vorbit despre Locurile Sfinte, despre Sfântul Munte etc. Şi astfel tânărul a plecat din Suedia şi s-a dus la Ierusalim, unde a văzut Sfânta Lumină. De acolo s-a dus în America, pentru ca să-i ocărască pe sataniştii pe care îi cunoscuse acolo şi să-i determine să-şi schimbe viaţa – Dumnezeu îl făcuse cel mai bun propovăduitor al Său – iar de acolo a venit în Sfântul Munte.
Bunul Dumnezeu l-a ajutat într-un chip de invidiat, fiindcă de mic fusese nedreptăţit. Rugaţi-vă pentru el, pentru că vrăjitorii îl războiesc cu toţi diavolii. Dacă pe mine mă luptă atunci când vine să-l ajut, cu cât mai mult pe acela. Preoţii îi citesc exorcisme, iar mâinile lui i se rănesc şi începe să-i curgă sângele. Sărmanul copil, mult îl mai chinuie diavolii! La început, pe când era prieten cu ei, nu-l deranjau, ci îl ajutau şi îl slujeau. Rugaţi-vă! Trebuie însă şi el însuşi să ia aminte, deoarece Evanghelia spune că atunci când duhul cel necurat iese din om se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât sine şi intrând locuiesc acolo şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi[2].
[1] Această denumire a căpeteniei diavoleşti nu trebuie să stârnească nedumerirea dreptmăritorilor creştini. Să nu uităm că Sfântul Mare Mucenic Mina s-a născut între păgâni; multe nume păgâneşti sau puse de popii idoleşti s-au sfinţit prin credinţa şi jertfa purtătorilor lor, în Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Ce a venit ca să strice lucrurile întunericului (n. ed. rom.).
[2] Mt. 12, 45.
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
