Biserica are, prin excelență, vocație anamnetică: trăiește la Prezent trecutul și viitorul. Nu doar reamintește trecutul, nici prezice magic viitorul, ci actualizează mistic, în Duhul Sfânt, dimensiunile totale ale timpului fizic, făcând din Prezent atât trecutul viitorului, cât și viitorul trecutului.
Este vorba despre Timpul Liturgic al Bisericii, care propune trecerea din timpul fizic în cel eonic, „timpul” Îngerilor, o spirală ascendentă, care gravitează doxologic în jurul lui Dumnezeu. Timpul Liturgic este invitația adăugării noastre la starea eonică în care devenim contemporani cu tot trecutul și cu tot viitorul. Iar acestea sunt posibile doar atunci când făpturile văzute și nevăzute se așază în adorare față de Dumnezeu, Cel care „ieri, astăzi și în veci este Același” (Evrei 13, 8). Doar El, Dumnezeu, ne face contemporani cu toate dimensiunile timpului fizic.
În Biserică, această Realitate ne este accesibilă în mai multe moduri. Mai întâi prin Participare înțelegătoare la cult, iar vizibil o avem în pictura Bisericii, cu scene din toată istoria trecută, din viitorul ei anticipat și din lumea nevăzută a Îngerilor și a Sfinților din jurul lui Dumnezeu. De asemenea, toate gesturile, în special cele al slujitorilor, dar și ale credincioșilor, de la slujbele Bisericii se fac contra mersului acelor de ceas, întrucât dacă acestea indică o spirală descendentă, ce ne duce spre moarte, gesturile liturgice sunt în răspăr sugerând vizibil o spirală ascendentă ce duce spre Înviere.
De aceea, Biserica ține la Prezent evenimentele și persoanele marcate liturgic, ele având o însemnătate esențială pentru lucrarea de recuperare a valențelor ființiale amorțite. Pe această linie, orice amnezie liturgică nu poate fi decât indolentă și vinovată, cum este cazul Praznicului Zămislirii Sfintei Fecioare care ne întâmpină de curând în acest post al Nașterii Domnului.
Taina Zămislirii este momentul Bunei-Vestiri personale. Este Momentul în care Dumnezeu ne-a zis fiecăruia dintre noi: „Vrem să Fie!”. Este atingerea inefabilă a neantului pe care Dumnezeu îl „crapă” încă o dată ca să înflorească în minune, pentru a fi Eu și Tu, Chip și Asemănare a Lui, cu un Gând bine stabilit pentru fiecare, din care să se desfășoare o frumoasă poveste de dragoste.
Zămislirea este începutul unei intimități aparte, pe care Dumnezeu o urzește nevăzut cu fiecare celulă, cu fiecare țesut, în fiecare stare, element cu element, pentru alcătuirea în pântece a făpturii de om, El fiind Cel care croșetează tainic cum să arate și cum să se manifeste toate microorganismele trupului meu, toate potențialitățile sufletului meu și întregul ansamblu uimitor ce se va arăta surprinzător la naștere. Practic, momentul nașterii și Bucuria care-l însoțește pune în evidență tocmai Marea Taină desfășurată timp de nouă luni, nevăzut, dintre Dumnezeu și făptura umană ce se alcătuiește treptat pentru a spori Bucuria creației. Este exact aceeași lucrare pe care Dumnezeu a făcut-o când a zidit Universul dintru început și pe care o repetă din iubire, mereu altfel și altfel, cu fiecare făptură în parte, dar în mod special cu omul. Pentru că, dacă în cazul făpturilor, Dumnezeu zidește o parte a Universului, când se zămislește și se alcătuiește un Om Nou, El rezidește tot Universul, pe care-l rezumă iarăși, altfel și altfel cu fiecare Om. Această urzeală de Taină începe la zămislire și se termină la naștere.
Cu atât mai mult este zămislirea minunată cu cât părinții „împreună lucrători cu Dumnezeu” (I Corinteni 3, 9) sunt mai dispuși să participe implicați la această Taină. Această implicare se adaugă din partea părinților numai dacă înțeleg măreția acestei Taine și că ea nicidecum nu se rezumă doar la o simplă chestiune ce ține de constituția biologică. Părinții sunt chemați să crească în această cuprinzătoare lucrare prin care să înțeleagă că dacă, atunci când a zidit lumea întreagă, la început, Dumnezeu a lucrat Singur în Sfat Treimic, acum, la rezidirea Universului rezumat și reluat în fiecare făptură de Om, ia ca parteneri pe părinți. Astfel, părinții devin colaboratorii direcți ai urzelii tainice pe care Dumnezeu o face cu noua făptură de Om. Se vede aceasta în atenția pe care părinții o dau fiecărei sarcini atât prin delicatețea mamei, cât și prin grija tatălui. Știm cu toții, și studiile recente ne-o arată cu prisosință, cât de definitorie este atitudinea părinților în cele nouă luni de sarcină. Cuvintele, gesturile lor și fiecare mișcare devine pecete și zestre ce se înscrie în structura bio-psihică a pruncului pe care-l așteaptă în lume. Aceasta confirmă încă o dată uriașa responsabilitate de împreună lucrare de Dumnezeire în lume, pe care Dumnezeu o împarte cu noi.
Ioachim și Ana, Zaharia și Elisabeta și Fecioara Maria sunt piscurile acestei Taine de zămislire, singurele pomenite în calendarul ortodox, pentru că sunt Reperul de foc a modului în care Dumnezeu vrea să lucreze cu omul la facerea lui. Dacă cădem în amnezie liturgică și nu le aducem în prăznuire, ratăm înțelesuri esențiale ale Tainei Vieții, care nu începe la naștere, ci la zămislire. Iar, dacă zămislirea este ratată sau viciată, tot cursul vieții se înscrie pe aceste deturnări ontologice.
Nu în ultimul rând, cele trei zămisliri: a lui Ioan Botezătorul, a Maicii Domnului și a Mântuitorului, ne pun în evidență care ar fi fost traseul zămislirilor, dacă omul nu ar fi căzut în păcat. În cazul Sfântului Ioan și a Sfintei Fecioare, zămislirea s-a făcut fără de poftă, prin copleșirea prezenței Duhului Sfânt în biologia lor: și stearpă și îmbătrânită. Iar în cazul zămislirii Mântuitorului, Prezența Duhului, datorită curăției desăvârșite a Fecioarei, nu doar a covârșit biologia, ci a și suplinit-o, căci Fecioara a zămislit fără de bărbat. Altfel zis, zămislirile care sunt în deplină cunoaștere a Tainei, în totală asumare de iubire a soților și în disponibilitate totală de relație cu Dumnezeu sporesc șansele continuării întrupării lui Dumnezeu în lume și ale devenirii lumii după Gândul și asemănarea Ziditorului.
Așadar, după cum nimeni nu poate ajunge la naștere fără zămislire, tot astfel nu putem ajunge la Taina Betleemului fără Taina Fecioarei, a cărei Praznic de Zămislire merită să-l celebrăm cum se cuvine.
Lect. Univ. Dr. Gheorghe Butuc
Sursa: http://doxologia.ro
