Zeci de doctori spuneau în cor că e imposibil să se mai prindă viață în biata femeie

Preot Ioan Istrati

Am o familie de prieteni care muncește în străinătate. Nu le dau numele, dar se știu ei. De 20 de ani încearcă să aibă copii. Sute de tratamente, rugăciuni, suferință. Zece sarcini pierdute. Prăbușirea în durere gigantică de fiecare dată. Să ții o sarcină cu respirația tăiată, ca pe o lumânare aprinsă în noaptea lumii, să ajungi la 7 luni, să-l vezi la ecograf, să știi că-i fetiță sau băiețel, să-ți bată în burtă, să îi auzi bătăile inimii.
Și la 6-7 luni, tăcerea morții, vălul de întuneric, durere, avort spontan. Să-ți moară viața în tine.

Depresie, ocean de lacrimi, disperare, strigăt, revoltă.

Anul trecut mă sună, le dau canon mare de rugăciune și metanii, milostenie, post, citesc Psaltirea pentru ei. Nici măcar eu nu mai credeam. Zeci de doctori spuneau în cor că e imposibil să se mai prindă viață în biata femeie.

Fac soții canonul un an de zile.

Vara trecută mă sună ca a rămas iară însărcinată. Ne ținem respirația de frică. Soții se roagă zilnic la marginea patului până noaptea târziu. Plâng.

În fiecare lună imi scriu că bebelușul e viu.

În ianuarie se face iarăși tăcere în pântecele mamei. Izbucnesc în plâns, urlu că nu mă ascultă nimeni în cer. Femeia nici nu se mai duce la ecografie de frică să nu audă cumplită veste.

În martie, primesc telefon. Soții nu pot vorbi. Stau la telefon și plâng. Am crezut că a murit bebelușul. După vreun minut primesc o poză pe mess. S-a născut cea mai frumoasă fetiță din lume.

Slavă Ție, Doamne!