În Biserica Ortodoxă, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, adică slujba Jertfei Legii celei Noi, reprezintă cea mai importantă slujbă din cult. Precum Jertfa de pe cruce a Domnului nostru Iisus Hristos a fost centrul activităţii Sale de răscumpărare a întregului neam omenesc, tot aşa Sfânta Liturghie, care actualizează acea Jertfă, este temelia şi miezul întregului cult ortodox. În cursul anului bisericesc sunt câteva zile aliturgice, adică zile în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie nici chiar în mănăstiri sau catedrale. Despre acestea şi despre importanţa lor ne vorbeşte în interviul ce urmează părintele lect. dr. Marian Mihai.
Părinte profesor, când se săvârşeşte Sfânta Liturghie?
Toate slujbele săvârşite în Biserica noastră constituie o introducere în slujba Sfintei Liturghii sau sunt într-o legătură directă sau indirectă cu Dumnezeiasca Liturghie.
Din tradiţie vedem că Părinţii Bisericii învăţau ca Liturghia să fie săvârşită în fiecare zi a anului bisericesc. În felul acesta s-a manifestat şi comunitatea din Ierusalim în perioada de pruncie a Bisericii când Liturghia se săvârşea zilnic (vezi Faptele Apostolilor 11, 46).
În timp, Liturghia s-a limitat, mai ales în comunităţile din diasporă, la o singură zi – Duminica, mai apoi sâmbăta şi Duminica sau miercurea, vinerea, sâmbăta şi Duminica.
Astăzi, în mănăstiri, în catedrale chiriarhale, se oficiază Sfânta Liturghie în fiecare zi a anului bisericesc, aşa cum recomandă Sfântul Simeon al Tesalonicului, care vorbeşte despre obligaţia preotului de a liturghisi zilnic.
Ce sunt zilele aliturgice?
Vedem din calendarul nostru creştin, din cărţile de slujbă şi din rânduiala Bisericii noastre – tradiţia Bisericii – că sunt în cursul anului bisericesc câteva zile aliturgice, adică zile în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie nici chiar în mănăstiri sau catedrale.
Sunt zile în care tipicul şi cărţile de slujbă prevăd ajunare, adică post până seara.
Explicaţi-ne care sunt aceste zile şi care este specificul lor!
Vinerea Patimilor este o zi de întristare şi de post, pentru că în această zi a fost răstignit şi îngropat Domnul nostru Iisus Hristos. În popor, vinerea aceasta mai este numită şi „Vinerea seacă“. În această zi nu se săvârşeşte Liturghie din două motive, pentru că Sfânta Liturghie este o taină pascală, o zi de bucurie, o zi în care credincioşii sunt chemaţi la prăznuire şi din acest motiv săvârşirea ei este nepotrivită cu zilele de plâns şi de post. În această zi a fost răstignit, a murit şi a fost îngropat „Domnul şi Stăpânul nostru“, de aceea nu ne putem bucura, nu putem să prăznuim cu veselie. Cine este cel care râde, petrece, se bucură atunci când cineva drag este condus către mormânt? În al doilea rând, amintirea pătimirii Domnului nostru Iisus Hristos, petrecută în această zi şi pe care credincioşii Bisericii noastre o trăiesc plenar, cu zbucium şi cu tânguire, atât în viaţa personală, „în chilia sufletului“, cât şi în rânduiala Bisericii, s-a socotit atât de completă, încât nu s-a mai socotit folositor şi logic să se redubleze prin săvârşirea Sfintei Liturghii, care de fapt este aceeaşi temă. Tradiţia Bisericii o rezumă Sfântul Simeon al Tesalonicului care ne spune: „Iar în Sfânta şi Marea Vineri nu facem Liturghie deplină, căci Domnul, predând joi Tainele întru pomenirea Patimii Sale, în ziua de vineri a răbdat de bunăvoie patima şi prin cruce a slujit Tatălui din voia Lui, aşa cum se spune, dându-Se pe Sine, şi nu fiind predat, celor care vroiau să-L omoare. De aceea, fiind făcută jertfa atunci prin Sfânta Sa gură nu mai este nevoie ca noi să o facem din nou întru pomenirea Patimii Sale, când El a făcut aceasta. De aceea nu am primit din tradiţie să facem jertfa deplină atunci“.
Zile aliturgice sunt şi luni şi marţi din prima săptămână a Postului Paştilor – aceste zile sunt zile de post cu ajunare deplină. Sfinţii Părinţi au rânduit ca această primă săptămână a postului să fie păzită cu cea mai mare rigoare posibilă. Mulţi monahi şi mulţi creştini îmbunătăţiţi rămân fără să mănânce nimic până vineri. Creştinii rânduiesc ca această primă săptămână a postului lor să fie păzită cu tărie şi o socotesc drept cea mai curată printre toate celelalte zile ale Postului Mare. Din acest motiv, această săptămână era numită „Săptămâna curată“ pentru a arăta că felul în care trebuie să fie păzită trebuie să fie model pentru toate celelalte săptămâni ale Postului Mare.
În ciuda diversităţii de stări a creştinilor, cu toţii trebuie atunci „să se facă monahi“, consacrându-se postului şi rugăciunii.
După patriarhul Cosma Aticul, aceasta a fost instituită în toată rigoarea pentru a-i obliga pe mireni să păzească cel puţin timp de o săptămână regulile pe care monahii şi clericii trebuie să le respecte tot timpul Postului Mare.
Râvna şi rigoarea la care suntem chemaţi în timpul acestei săptămâni, şi mai ales în primele zile, corespund cu învăţăturile Sfinţilor Părinţi date începătorilor în viaţa duhovnicească. Discret trebuie să alergăm către Hristos, moderat trebuie să culegem virtuţile necesare mântuirii noastre şi cu stăruinţă patimile trupeşti şi sufleteşti să le biruim din tinereţile noastre. „Adu-I lui Hristos în tinereţea ta ostenelile tale, ca să primeşti la bătrâneţe bogăţia nepătimirii. Căci ceea ce am adunat la tinereţe hrăneşte şi întăreşte pe cei ce au slăbit la bătrâneţe“, citim în opera Sfântului Ioan Scărarul, „Scara“.
„Miercurea şi vinerea din Săptămâna brânzei, pridvor spre Postul Mare“
Există zile aliturgice şi în afara Postului Mare?
Da. Nici în miercurea şi vinerea din Săptămâna brânzei nu se oficiază Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, pentru că în aceste zile, premergătoare şi pregătitoare pentru Postul Mare, se cântă „Aliluia“ în loc de „Dumnezeu este Domnul“, se fac metanii şi se ajunează. Caracteristica cea mai importantă a slujbelor din aceste zile de miercuri şi vineri, zile în care nu se săvârşeşte Liturghie, este şi rolul Utreniei care este cel din Postul Mare însoţit de tropare fixe, metanii şi rugăciunea frumoasă a Sfântului Efrem Sirul.
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele…“: aceasta se rosteşte pentru prima dată la sfârşitul Utreniei din miercurea aceasta, a săptămânii lăsatului sec de brânză, şi ea încetează în miercurea din Săptămâna Mare. Miercurea din Săptămâna brânzei nu are stihiri ale Triodului tocmai pentru a pune în evidenţă faptul că această zi încă nu ţine de Postul Mare, ci este doar un pridvor ce ne conduce spre el. Este o zi în care se păstrează rânduiala obişnuită a anului bisericesc, adică ziua liturgică începe de seara spre dimineaţa, iar nu de dimineaţă spre seară, cum se desfăşoară oficiul în timpul Postului Mare.
Ultimele zile aliturgice din timpul anului sunt zilele de vineri dinaintea Crăciunului şi a Bobotezei, când aceste praznice cad Duminica sau lunea.
În această zi de vineri se ajunează. Tradiţia palestiniană impunea să nu se săvârşească nici Liturghia euharistică, pentru că se află în contradicţie cu aceste zile de post şi de anticipare a Postului Mare, nici Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, fiindcă nu s-a intrat încă în perioada celor 40 de zile ale Postului Mare.
„Exigenţa rigorii şi a îndrăznelii ascetice nu contrazice blândeţea şi discernământul“
După o tradiţie destul de veche, zilele care astăzi sunt aliturgice erau zile în care se săvârşea Liturghia la Constantinopol până în secolele al XII-lea – al XIII-lea.
Tipicul Sfintei Sofia de la Constantinopol din secolul al IX-lea notează că după Evanghelia Vecerniei „diaconul zice ectenia mare şi celelalte ale Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite“. Alte elemente care ne lămuresc destul de clar că se săvârşea Liturghia Darurilor sunt consemnate în codicele Timon Stavron 40, Patmos 266, în Tipicul Mănăstirii Everghelidos, Codicele Atena 788 din secolul al XII-lea.
Liturghia Darurilor, din vinerea mare, o subînţeleg şi codicele Sinai 150, Atena 662, 713, Vatopedi 861, toate din secolul al XII-lea.
Lucrul acesta l-a observat şi-l consemnează şi Sfântul Simeon al Tesalonicului, care vorbeşte despre săvârşirea Liturghiei Darurilor chiar în Vinerea Mare, cu mici diferenţe faţă de cea săvârşită în Postul Mare.
În jurul anului 1200 a ieşit din uz săvârşirea Liturghiei Darurilor din Săptămâna brânzei, din primele zile ale Postului Mare şi din Vinerea Mare.
Sfântul Simeon o pune pe seama instaurării tipicului monahal de la Ierusalim, care a avut loc în acea perioadă şi a adus schimbări importante în cultul Bisericii.
Din observaţiile Sfântului Simeon al Tesalonicului, din toate dovezile pe care le avem, din jurnalul de călătorie al Egeriei (secolul al IV-lea) şi până la Tipicul Bisericii Învierii din Ierusalim din anul 1122, remarcăm că Liturghia nu se săvârşea la Ierusalim.
Recapitulând cele de mai sus, amintim că, după practica întregii Biserici Ortodoxe, se interzice săvârşirea Sfintei Liturghii în zilele de miercuri şi vineri din Săptămâna brânzei pentru că aparţin din punctul de vedere liturgic postului şi nici luni şi marţi în săptămâna întâi din post nu se săvârşeşte Liturghie. Săptămâna lăsatului sec de brânză stabileşte o trecere blândă între două cicluri liturgice – fix şi mobil – şi încheie perioada de pregătire printr-o lucrare lăuntrică şi exterioară în vederea intrării în „arena postului“ în care exigenţa rigorii şi a îndrăznelii ascetice nu contrazice blândeţea şi discernământul.
Pr. Ciprian Bâra
Sursa: http://doxologia.ro
