13 ani de la plecarea Mitropolitului Bartolomeu Anania: „Moartea este relativă, e o punte de trecere”

„Singurul lucru cert în viața aceasta este moartea”, considera Mitropolitul Bartolomeu Anania. A gustat această certitudine în data de 31 ianuarie 2011, după 90 de ani de viață, din care șase a suferit detenție cruntă la Aiud, trecând prin așa-zisul proces de „reeducare”.

„Moartea nu este un fenomen, ci o pregătire a omului pentru ceea ce urmează. Noi, creștinii ortodocși, cunoaștem că sufletul omului nu moare, ci se transformă dintr-un mod de existență în altul, știut numai de Dumnezeu. Moartea este relativă, e o punte de trecere dintr-o stare în alta. Noi credem în învierea morților și în propria noastră înviere”, mai spunea IPS Bartolomeu.

Mitropolitul, teologul, prozatorul, poetul și dramaturgul Bartolomeu Anania (din botez Valeriu) s-a născut în data de 18 martie 1921 în Glâvile, județul Vâlcea.

A studiat la Seminarul Central din București în perioada 1933-1941. Și-a continuat studiile la Facultatea de Teologie din București și la „Academia Andreiană” din Sibiu, obținând licența în Teologie în anul 1948. În 1944 s-a înscris la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj.

Până în anul 1958 a îndeplinit mai multe funcții în cadrul Administrației Patriarhale, după care au urmat cei șase ani la închisoarea de la Aiud, fiind supus așa numitelor activități de reeducare.

În 1966, la doi ani după eliberarea din închisoare, a fost trimis de către Biserica Ortodoxă Română în Statele Unite ale Americii, unde a îndeplinit mai multe funcții în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române.

Zece ani mai târziu se întoarce în țară, unde va îndeplini funcția de director al Institutului Biblic până în 1982, anul în care s-a retras la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica în totalitate scrisului.

În anul 1993, la 21 ianuarie, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege pe arhimandritul Bartolomeu Anania pentru scaunul de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, iar la 7 februarie, în Catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca, este hirotonit şi instalat arhiereu.

În anul 2006, de Buna Vestire, Bartolomeu Anania era instalat Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Ierarhul cărturar a trecut la cele veşnice în 31 ianuarie 2011, fiind înmormântat în cripta ierarhilor de la demisolul Catedralei mitropolitane din Cluj.

Ucenicul literar al lui Tudor Arghezi

A fost ucenicul literar al poetului Tudor Arghezi, unul dintre puţinii scriitori români care au reuşit să ofere limbii noastre un chip poetic cu adevărat nou, după ceea ce-i dăruise deja Eminescu.

Din anul 1978 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în anul 1982 a fost distins cu Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România. De asemenea, din 22 noiembrie 2010 este membru de onoare al Academiei Române.

Istoria Literaturii îl reţine ca poet, dramaturg şi memorialist, iar anii care s-au scurs de la debutul din 1935 şi până astăzi îl prezintă cititorilor nu doar ca un scriitor de talent, ca un estet, dar şi ca un iubitor de sensuri şi semnificaţii adânci.

Pentru aceste motive, el se înscrie în linia celor care, de la Arghezi şi Voiculescu şi până la Ioan Alexandru, au înţeles că poezia şi scrisul în general ţin de revelaţie şi trebuie să slujească nu doar frumosului, ci şi binelui.

Sursa: http://basilica.ro

Previous Post

Când trăiești în Adevăr, te umpli de Duhul Adevărului

Next Post

Arhimandritul Emilianos Simonopetritul- Scopul Dragostei

Related Posts
Total
0
Share