18 ani de la trecerea în veşnicie a Părintelui Dionisie Ignat

În data de 11 mai s-au împlinit 18 ani de la trecerea în veşnicie a Ieroschimonahului Dionisie Ignat, starețul Chiliei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Colciu din Athos.

Prețuit de călugări și pelerini din toată lumea, Părintele Dionisie s-a remarcat în cei 78 de ani de viețuire monahală în Sfântul Munte Athos ca un mare sihastru, duhovnic al multor părinți athoniți, stareți, ieromonahi, pustnici, monahi și pelerini.

El sublinia adesea în întâlnirile pe care le avea cu pelerinii că „în orice situație, dacă te porți cu celălalt ca și cum i-ai fi inferior, ca și cum ai fi mai jos decât el, ieși câștigător în toate privințele”.

„Și duhovnicește ești câștigat, la Dumnezeu – că aceea este cel mai important –, dar și cel care te vede, chiar de ți-ar fi și cel mai mare dușman, se folosește. Nu se poate să nu se folosească. Și cel mai mare dușman al tău se îmblânzește dacă ești cu smerenie, că lucrează Harul lui Dumnezeu. Dacă te porți cu superioritate, și cel mai intim prieten al tău se îndepărtează de tine. Așa poți câștiga cel mai bine pe aproapele tău”, spunea Părintele Dionisie Ignat.

Părintele Dionisie Ignat se află pe lista propunerilor de canonizare în anul 2025 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Anunţul a fost făcut anul trecut de Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei.

Părintele Dionisie Ignat

Părintele Dionisie Ignat s-a născut la 22 septembrie 1909, în comuna Vorniceni din judeţul Botoşani.

În anii ’20 a plecat împreună cu fratele său în Sfântul Munte, fiind tuns în monahism în 1927.

Era recunoscut ca un iscusit lucrător al rugăciunii lui Iisus. La el se spovedea și Părintele Iosif Vatopedinul, ucenicul Sfântului Iosif Isihastul. Părintele Dionisie avea strânse legături duhovnicești și cu Cuviosul Paisie Aghioritul, Ieroschimonahul Ioan Guțu și cu Protosinghelul Petroniu Tănase, starețul Schitului românesc Prodromu.

Între cei care au primit sfaturi de la Părintele Dionisie Ignat se numără și moștenitorul coroanei britanice, Prințul Charles, care a participat la înmormântarea duhovnicului.

Părintele Dionisie a trecut la cele veşnice în 28 aprilie/11 mai 2004, la vârsta de 95 de ani, fiind considerat drept unul din cei mai mari duhovnici ai Sfântului Munte Athos.

Sursa: http://basilica.ro

Previous Post

Lacrimile Maicii Domnului

Next Post

Icoana Maicii Domnului „Panaghia Soumela”

Related Posts
Total
0
Share