1. MINUNEA DE LA MĂNĂSTIREA ANTIM
Despre această minune Mitropolitul Antim Ivireanul a scris în testamentul său: „La februarie, în cinci zile, în ziua Sfintei Mucenițe Agata, să se îmbrace o fată săracă cu ie, rochie, cizme și brâu și să i se dea și 30 de bani, pentru că în ziua pomenirii sale, prin dumnezeiască descoperire, am hotărât să zidim Biserica.”
La ce Biserică se referă? Ce se petrecuse, de fapt?
Era anul 1713. În noaptea de 4 spre 5 februarie, ierarhul a avut un vis. Se făcea că Sfânta Agata îl îndemna să zidească Biserica Mănăstirii Antim exact unde o știm noi azi.
Sfântul Antim Ivireanul a ascultat și, pentru a îndeplini îndemnul Sfintei Agata, și-a pus toată averea la dispoziția celor care au zidit mănăstirea.
La Antim am făcut și eu cunoștință cu această Sfântă, acum nouă ani. Acolo, în pridvor, există o Icoană a ei, în mozaic, făcută de pictorița Olga Greceanu. Sfânta Agata e flancată de alți Sfinți, ieșiți din mâinile aceleiași artiste: Sfântul Nicolae, Sfântul Alexie și Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei. Și Sfântul Antim Ivireanul îi pictase pe cei patru, într-o Icoană păstrată în Biserică, lângă catapeteasmă.
Când am văzut-o prima oară pe Sfânta Agata, mi s-a părut că iese cumva în evidență, că silueta ei întinsă pe-aproape întreg peretele e mai înaltă decât a celorlalți Sfinți. Am privit-o minute în șir întrebându-mă ce a făcut, de ce e atât de importantă, care e povestea ei.
Nu m-aș fi mirat dacă, agasată de necunoașterea mea, Sfânta Agata s-ar fi desprins de lângă ușa de la Antim și s-ar fi aplecat înspre mine să mă certe. Sau, poate, să-mi spună ceva. De pildă, aceste întâmplări…
2. MĂSLINUL FĂRĂ ROADE, RĂSĂRIT DIN NIMIC
Anul 251. Pe drumul din Panorm spre Catana, se vedea un pâlc de oameni care însoțeau patru soldați. După uniformă, îți dădeai seama că militarii erau din garda guvernatorului Siciliei. În mijlocul lor – o copilă. Nu avea mai mult de 16 ani. Purta o rochie lungă, din pânză albă, prinsă la brâu cu o centură din piele, iar peste ea o haină din lână, așa cum purtau slujitorii aristocraților romani. Nu își ridica privirea din pământ. Ai fi zis că nu are nicio altă preocupare decât să se uite la vârful sandalelor, însă dacă te-ai fi apropiat, ai fi auzit-o cum se roagă în șoaptă.
Încotro mergeau ei, cine era fata și oare cu ce greșise ea, de era escortată de soldați?
Aceasta se numea Agata, era creștină și era din Panorm (vechiul Palermo). Părinții ei fuseseră nobili, muriseră și ea era singura moștenitoare a averii lor. Și, cu toate că era foarte bogată, trăia ca un om simplu. În plus, promisese că toată viața Îl va sluji doar pe Hristos și va rămâne fecioară, din dragoste pentru El.
De Agata auzise chiar și Chintian, guvernatorul Siciliei, care și-a dorit să profite de frumusețea ei și să îi ia avuțiile. Chintian era un prigonitor al creștinilor, la fel ca Deciu, împăratul roman de atunci și, aflând de credința Agatei, a dat poruncă să fie adusă la el, dar să fie tratată cu grijă, dacă va accepta să se închine zeilor romani.
Ea a refuzat și s-a rugat în taină, cerându-I Mântuitorului ajutor și întărire. Apoi, i-a urmat pe soldații trimiși de Chintian. Câțiva cunoscuți și de câteva rude mergeau alături de ea, să o îmbărbăteze.
Pe drumul spre Catana, Agata nu vedea nimic în jur, continua să se roage și, la un moment dat, și-a dat seama că i se desfăcuseră curelele încălțămintei. S-a aplecat să le lege, iar când a ridicat privirea, a observat că nimeni din cei care îi fuseseră alături la început nu mai rămăsese lângă ea.
Se simțea mai mult decât o orfană de părinți: era orfană de cunoscuții ei, de prieteni, de rude… Pe mulți dintre aceștia îi ajutase mai demult, când le fusese greu. Acum plecaseră toți. De ce o părăsiseră? S-au îndoit de ea? Ori le-a fost teamă că vor fi arestați și condamnați?
„Doamne, arată-le un semn celor ce n-au crezut că vreau să pătimesc pentru Tine, arată o minune aici”, s-a rugat atunci fata. Pe loc, din nimic a crescut la marginea drumului un măslin sălbatic, fără roade: ca inimile goale ale locuitorilor din Panorm.
3. ÎNTÂLNIREA CU SFÂNTUL PETRU
Când a ajuns în Catana, copila a fost dată în grija unei femei bogate – Afrodisia. Ea și cele cinci fiice ale sale duceau o viață libertină, credeau în zei și erau puse de Chintian să o determine pe Agata să trăiască asemenea lor.
Nici cuvintele mieroase ale Afrodisiei, nici promisiunile, nici darurile, nici chiar amenințările nu au înduplecat-o pe Sfânta Agata să se schimbe și-atunci Afrodisia i-a spus lui Chintian: „Mai ușor este să înmoi piatra și să prefaci fierul în plumb topit, decât să o desparți pe fecioara asta de Hristosul ei”.
Mâniat, guvernatorul a chemat-o pe Sfânta Agata la palat.
Întâi, a încercat să o intimideze prin cuvinte autoritare.
– Din ce neam ești? a întrebat-o el.
– Dintr-un neam bun! Am rude cinstite și bogate, i-a răspuns fata.
– Dacă-i așa, de ce porți haină proastă, ca o roabă?
– Sunt roaba lui Hristos! l-a înfruntat ea.
Apoi, a ordonat să fie bătură și torturată, supliciile culminând cu porunca de a-i fi tăiați sânii. „Om fără Dumnezeu și fără omenie”, i-a strigat Sfânta Agata, „nu ți-e rușine să faci asta? Nu îți aduci aminte că tu însuți ai supt, la pieptul mamei tale? Însă orice ai face”, a adăugat sfâșiată, „nu poți să te atingi de sufletul meu”.
După această tortură, a fost aruncată în închisoare. Într-o noapte, la ea a venit un bătrân care aducea multe medicamente. Agata a crezut că e un doctor și, când el a vrut să îi vadă rănile de la piept, ea a ezitat să i le arate: „Tu ești bărbat, iar eu fecioară”, i-a explicat Sfânta, „nu pot să-mi descopăr pieptul înaintea ta”. I-a mulțumit totuși pentru grijă, spunându-i că are încredere în Iisus, care o va ajuta să se vindece.
Atunci, necunoscutul i-a mărturisit că e Sfântul Petru și a fost trimis de Dumnezeu să o facă bine. Sfântul Apostol i-a tămăduit rănile, i-a promis că va veghea asupra ei și, apoi, s-a făcut nevăzut.
În amintirea acestei vindecări, Sfânta Agata e cunoscută drept ocrotitoare a femeilor bolnave de cancer la sân.
4. CU ÎNGERII, PÂNĂ LA MORMÂNT
Recunoscătoare, Sfânta Agata și-a petrecut noaptea în rugăciune, învăluită într-o lumină ce inunda toată închisoarea. De frică, străjerii, au fugit și au lăsat temnița neîncuiată. Fecioara ar fi putut evada, însă a rămas să îl înfrunte pe Chintian, până la sfârșit.
Când s-a înfățișat din nou înaintea guvernatorului, bărbatul nu a fost impresionat de vindecarea sa miraculoasă. A supus-o altor torturi, a trimis-o iar în temniță și, de acolo, Dumnezeu a chemat-o la El.
Auzind de moartea Sfintei, creștinii din Catana au venit, i-au luat trupul și l-au pregătit pentru îngropare. Un tânăr frumos și necunoscut, însoțit de alți o sută de tineri, a apărut de nicăieri, a condus-o până la mormânt, s-a apropiat de racla cu trupul ei și a așezat o tăbliță pe care scria: „Minte cuvioasă, cinste lui Dumnezeu și patriei izbăvire”. După asta, tinerii (care erau, de fapt, niște Îngeri) au dispărut, iar oamenii au înțeles că tocmai primiseră un semn de la Dumnezeu.
5. OCROTIRE DUPĂ MOARTE
În tot acest timp, Chintian pornise spre cetatea Panormului, de unde voia să ia toate bogățiile Sfintei Agata. Când să traverseze un râu, caii săi cuprinși de o sălbăticie stranie l-au mușcat, l-au călcat în picioare, i-au luat trupul și l-au aruncat în apă. Chintian s-a înecat, iar corpul lui nu a mai fost găsit niciodată. De atunci niciunul din dregătorii săi n-a îndrăznit să le supere pe rudeniile Sfintei Agata care o moșteniseră, după ce fusese martirizată.
Locuitorii din Catana au început să o cinstească pe Sfântă la scurtă vreme după moartea ei. Au și zidit o Biserică, pe locul în care îi erau Moaștele. Haina sa de roabă a fost pusă pe mormânt, ca lumea să nu uite cât de smerită a fost.
La un an după moartea Sfintei Agata, a erupt Etna, vulcanul din apropierea Catanei. Focul amenința cetatea și localnicii, inclusiv necredincioșii, au alergat la Biserica Sfintei Agata, i s-au rugat, au implorat-o să-i salveze – în timp ce priveau coloanele de fum care se ridicau din vulcan și lava care se îndrepta spre oraș.
Unuia dintre ei i-a venit o idee: a luat haina Sfintei, a îndreptat-o spre munte ca și cum aceasta i-ar fi apărat de văpaie și, încet-încet, focul s-a retras și s-a stins, iar oamenii au recunoscut că Sfânta Agata făcuse această minune.
Sfânta Agata avea doar 16 ani când a devenit Mucenică, însă a fost curajoasă înaintea persecutorilor, și-a mărturisit cu îndrăzneală credința în fața lumii, a rămas încrezătoare în ajutorul dumnezeiesc – chiar și când a îndurat chinuri atroce. A trăit în secolul al III-lea, dar faptele ei inspiră și în prezent.
Cât de greu sau de ușor i-ar fi unui adolescent de azi să îi urmeze exemplul nu știu.
Știu însă că oricine ar putea învăța de la ea măcar rezistența în fața tentațiilor.
Afrodisia și fiicele ei au încercat prin orice mijloace să o înduplece să își abandoneze viața austeră și să îmbrățișeze, la fel ca ele, un trai în care și-ar fi putut îndeplini toate poftele.
Sfânta Agata nu le-a ascultat. A luptat cu porniri care nu ne sunt străine nici nouă și a rămas de neclintit în credința sa.
În toate suferințele trupești sau sufletești s-a rugat și L-a avut drept „coechipier” pe Dumnezeu. Iar El i-a răspuns în felul Său: a făcut minuni, s-a îngrijit de ea și a pus într-un trup fragil de copilă o voință atât de puternică!
Ioana Revnic
Sursa: http://basilica.ro
