Preot Ioan Istrati
Dimineața asta m-am dus la o bătrânică de 99 de ani să o împărtășesc. Ea e cea pentru care am făcut o Psaltire și așa s-a împăcat cu băiatul ei.
Are o finețe aparte, e sfioasă și cu un bun simț imens. E ca o adiere. Nu mai poate veni la Biserică, dar face Biserică în inima și în cămăruța ei. Candela nu se stinge niciodată. Icoana Maicii Domnului priveghează lin de pe perete. E liniște și se aude cum picură roua pe geam.
O spovedesc și apoi îi dăruiesc Trupul și Sângele lui Dumnezeu. Lăcrimează de bucurie.
– Părinte, ce minune că vine Domnul Hristos la noi. În inima noastră. Promit că n-o să-L supăr.
Înainte de a pleca, bătrânica încerca să îmi bage în buzunar 50 de lei.
– Vă rog, părinte. Osteneala domniei voastre.
Eu, încruntat:
– Lasă mămăiță, banii. În dar ați luat, în dar să dați.
Băbuța prinde a plânge.
– Ce ai mamaie de plângi?
– Părinte, dimineață când m-am trezit să fac curat în casă, am văzut că nu mai aveam decât 50 de lei. Dar pot să flămânzesc o zi pentru bucuria lui Dumnezeu. Acuma că mi-ați făcut darul ăsta, mă duc la non-stop să iau pâine și pateu de post.
– Eheei, zic eu, stai că am în portbagaj pachete de ieri cu de toate.
Băbuța se minunează:
– Doamne, ce bunătăți.
Pateu de post, măsline, biscuiți, plic de cafea, suc. Carbohidrați.
Slavă lui Dumnezeu pentru așa oameni. Când vor pleca de aici, nu știu cine va mai tine lumea în rugăciune.
