A rezista în virtute nu depinde de noi, ci de harul lui Dumnezeu

Nu vrei să păcătuieşti şi totuşi păcătuieşti greu. Ce e de făcut? Suntem oameni, purtăm trup şi suntem ispitiţi de diavol. Nu te teme şi nu deznădăjdui. Chiar dacă vei cădea în vreo fărădelege, ridică-te, îndreaptă-te şi mergi din nou înainte. Să ştii că a rezista în virtute nu depinde de noi, ci de harul lui Dumnezeu. Să ai smerenie şi să nu te încrezi în tine până când vei ajunge în mormânt. Nu-i judeca cu nimic pe alţii. Cel care îi judecă pe ceilalţi va cădea el însuşi în aceleaşi păcate pe care le osândeşte la altul – aceasta este legea duhovnicească.

Da, „îndestularea, bogăţia, dragostea părinţilor şi laudele celor care ne înconjoară”, sunt mari obstacole în calea vieţii duhovniceşti. Sfinţii părinţi se temeau foarte mult de aceste ademeniri spre păcat şi se străduiau din toate puterile să le evite; doar nu plecau în zadar în mănăstire şi în pustie, însă tu nu trebuie să fugi nicăieri, ci străduieşte-te să fii înţeleaptă ca şarpe­le şi blândă ca porumbelul. Toate celelalte sunt trecătoare, deşarte, exact ca o strălucire amăgitoare. Trebuie să reţii, chiar să te convingi pe tine însuţi că dacă nu astăzi, atunci mâine tot vom muri, iar dincolo e viaţa veşnică şi fără de sfârşit. Doamne, miluieşte!

Prea puţin folos vom avea dacă doar vom citi şi vom întreba cum să ne mântuim. E nevoie şi să începem să ne nevoim, să ne curăţim inima de patimi.

Sileşte-te să rosteşti cât mai des rugăciunea în minte, în măsura în care îţi vor îngădui puterile şi timpul. Păstrează de asemenea vie amintirea mor­ţii şi roagă-te lui Dumnezeu să-ţi dea aducere aminte de moarte. Cugetă cât de schimbătoare, înşelătoare şi trecătoare este viaţa noastră pământească, care pe cei neatenţi îi atrage spre împrăştiere. Iar pentru a descoperi îm­părăţia dinlăuntrul tău există o singură metodă: să te rogi neîncetat. Întris­tarea şi mâhnirea vor trece, rabdă deci şi nu deznădăjdui. Dumnezeu să te apere şi să te păzească!

Din învăţăturile duhovniceşti ale Starețului Ioan