Studiu duhovnicesc

– Părinte, oamenii care încep să aibă neliniştea cea bună, ce cărţi trebuie să citească ca să se ajute?

– Să citească mai întâi Evanghelia, ca să afle cine este Hristos şi să fie mişcaţi puţin sufleteşte. Şi numai după aceea să citească Vechiul Testament. Ştii ce greu este atunci când n-au citit nimic şi îţi cer ajutorul? Sunt asemenea unui copil de Şcoală general care merge la un profesor de la Universitate şi-i spune: „Ajută-mă!”. Ce să-i spună profesorul? „Unu şi cu unu fac doi”? Alţii, iarăşi, nu au neliniştea cea bună şi vin şi spun: „N-am nicio problemă. Sunt foarte bine, Părinte, şi am trecut numai aşa ca să te văd”. Omul niciodată nu poate spune că n-are nimic. Ceva are. Nevoinţa pentru dobândirea vieţii duhovniceşti nu se termină niciodată. Unii îmi spun: „Să ne spui ceva duhovnicesc”. Ca şi cum ar merge la băcan şi i-ar spune: „Dă-ne cumpărături!”, făcându-l pe acela să se mire de ei. N-au nimic concret să ceară şi să spună: „Îmi trebuie atâta zahăr, atâta orez etc.”, ci spun: „Dă-ne cumpărături!”. Sau ca şi cum ar merge la farmacist şi i-ar spune: „Dă-ne medicamente!”, fără să-i spună mai înainte de ce suferă sau dacă au mers la medic şi ce le-a spus acela. Hai acum să le dăm de capăt! Vezi, cel ce are neliniştea duhovnicească, află ce-i lipseşte, cere şi se foloseşte. Eu, ca începător, atunci când citeam ceva, scriam ca să nu le uit şi încercam să le pun în practică. Nu citeam ca să-mi petrec timpul în mod plăcut. Exista în mine neliniştea cea bună şi atunci când nu înţelegeam ceva, întrebam ca să aflu cum este. Citeam puţin, dar mă cercetam mult pe mine însumi prin cele pe care le citeam. „Unde mă aflu? Ce fac?”. Mă cercetam cu dinadinsul. Cele pe care le citeam nu le treceam aşa, „neimpozabile”.

Oamenii de astăzi, din pricina cititului mult, ajung să fie ca nişte magnetofoane care îşi umplu casetele cu lucruri de prisos. Dar învăţătura „fără practică” este, după Avva Isaac, „amanetul ruşinii”[1]. Vezi, mulţi dintre cei care se interesează de atletism citesc reviste sportive sau ziare, dar stau întinşi. Pot fi cât nişte viţei, dar numai îi admiră pe atleţi: „A, este extraordinar acesta!”, spun. „Bravo! Oooo…”. Dar nu varsă puţină transpiraţie, nici nu pierd vreun kilogram în greutate. Citesc, citesc reviste de atletism şi stau întinşi. Dar astfel nu se folosesc, ci rămân numai cu mulţumirea cititului. Unii mireni citesc ziarul, alţii citesc vreun roman, vreo peripeţie, alţii urmăresc cum joacă pe teren şi astfel timpul trece. La fel fac şi unii care citesc cărţi duhovniceşti. Stau chiar toată noaptea şi citesc cu manie cărţi duhovniceşti şi sunt satisfăcuţi. Iau o carte duhovnicească, se aşază puţin mai comod şi citesc. „M-am folosit”, spune acela. Spune mai bine că ai fost satisfăcut, că ţi-ai petrecut timpul cu plăcere. Pentru că acesta nu este folos. Te foloseşti numai atunci când vezi ce se spune în ceea ce citeşti, când te cercetezi pe tine şi încerci să te sileşti să pui în practică: „Ce spune cartea aceea pe care am citit-o? Eu unde mă aflu duhovniceşte? Ce trebuie să fac?”. După aceea, cu cât învaţă cineva mai multe, cu atât are mai multă responsabilitate. Nu spun să nu citească pentru ca să nu ştie multe şi să nu aibă responsabilitate, pentru că aceasta este viclenie, ci să nu citească numai pentru satisfacţie. Răul este că, dacă citeşte şi are memorie bună, ţine minte multe, poate spune şi multe şi se poate înşela pe sine însuşi crezând că le-a şi pus în practică. Astfel îşi pricinuieşte un simţământ fals atât lui însuşi, cât şi celorlalţi. De aceea să nu vă odihniţi gândul vostru prin multa citire, ci să vă întoarceţi spre punerea în practică. Cititul mult educă enciclopedic. Nu se spune aşa?

– Da, Părinte.

– Dar scopul este cum să mă educ teocentric. Nu mă duc să mă fac profesor de Universitate, ca să fiu obligat să ştiu multe. Iar dacă îmi va trebui ceva din cealaltă cunoaştere, voi găsi cu uşurinţă atunci când voi dobândi educaţia teocentrică. Ai înţeles?

– Când cineva este răspândit, este bine să se adune prin studiu?

– Da, să citească puţin, ceva foarte tare, ca să i se încălzească sufletul. Astfel se pune capac grijilor şi mintea se transpune în spaţiul dumnezeiesc. Altfel mintea se duce la o treabă sau la alta, acolo unde a zăbovit vreme mai îndelungată.

– Părinte, când cineva este obosit sau mâhnit, vrea să citească ceva uşor, vreo povestire, vreun roman etc.

– Nu există vreo carte duhovnicească potrivită pentru ceasul acela? Scopul nu este ca omul să-şi uite mâhnirea sa, ci să se elibereze de ea. În viaţa duhovnicească nu ajută romanele sau ziarele şi televizorul. Unele ca acestea nu-l eliberează pe om de mâhnire. De multe ori chiar şi unele reviste religioase pricinuiesc pagubă creştinilor, pentru că întărâtă râvna pruncească şi pricinuiesc zăpăceală. Luaţi aminte să nu citiţi lucruri de prisos în ceasurile voastre libere. Unele citiri sunt ca şi cum ai mânca dovleci fierţi, ca şi cum ai căuta un bob de grâu prin paie. Unii spun: „Da, dar acestea mă odihnesc”. Dar cum te odihnesc, binecuvântatule, când te ameţesc şi-ţi mai pricinuiesc şi durere de ochi? Este mai bine să dormi, ca să te odihneşti. Din ceea ce citeşte cineva îi vei putea înţelege starea lui duhovnicească. Dacă este foarte lumesc, va citi reviste murdare. Dacă este puţin lumesc, va citi lucruri mai puţin murdare sau ziare. Dacă este în credinţă, va citi tipărituri religioase sau cărţi religioase contemporane sau pe Sfinţii Părinţi etc.

– Părinte, care cărţi duhovniceşti ajută mai mult?

– Mult ajută diferitele cărţi ale Sfinţilor Părinţi care, în zilele noastre, slavă lui Dumnezeu, circulă cu miile. În acestea află oricine tot ce îi trebuie. Ele sunt o hrană curată duhovnicească şi ne conduc în siguranţă pe calea cea dreaptă. Dar pentru ca să ajute, ele trebuie citite cu smerenie şi rugăciune. Textele patristice seamănă cu clişeele (folosite în medicină), căci precum în acestea se fotografiază starea trupească a omului, tot astfel şi în acelea se fotografiază starea lui duhovnicească. Fiecare propoziţie din textele patristice nu ascunde doar unul, ci mai multe sensuri şi fiecare le înţelege potrivit cu starea lui duhovnicească. Este bine ca să se citească textul original şi nu traducerea, pentru că uneori traducătorul explică prototipul potrivit cu propria lui stare duhovnicească. Aşadar, ca să înţeleagă cineva pe Sfinţii Părinţi, trebuie să se strângă puţin, să-şi concentreze mintea şi să trăiască duhovniceşte, pentru că duhul Părinţilor se percepe numai cu duhul. Mai ales Cuvintele Ascetice ale Sfântului Isaac Sirul ajută foarte mult, dar trebuie studiate câte puţin, astfel ca hrana pe care ele o oferă să fie asimilată. Everghetinosul[2] este o mare binefacere, pentru că putem cunoaşte pe deplin duhul Sfinţilor Părinţi. Ajută mult pentru că descrie nevoinţele Sfinţilor Părinţi împotriva tuturor patimilor, pe rând, iar sufletul cunoaşte cum au lucrat aceia şi se foloseşte. Vieţile Sfinţilor constituie o istorie sfântă, de aceea ajută foarte mult, mai ales pe copii. Dar să nu le citim ca pe nişte istorii.

Nu este nevoie să avem multă ştiinţă de carte ca să dobândim evlavia. Dacă vom cugeta la cele puţine pe care le ştim, inima se va îmboldi. Unul sare în aer dintr-un tropar, iar altul le ştie pe toate pe de rost, dar nu simte nimic, deoarece se mişcă în afara realităţii duhovniceşti. Citiţi aşadar pe Sfinţii Părinţi, fie şi numai un rând-două pe zi, căci scrierile lor sunt vitamine foarte întăritoare.

[1] Avva Isaac Sirul, Cuvinte ascetice, Cuv. 1.

[2] Cunoscuta antologie de texte ascetice şi patristice care a fost alcătuită de Cuviosul Pavel Everghetinul, ctitorul renumitei mănăstiri din Constantinopol a Maicii Domnului Binefăcătoarea.

Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.