Noi, Stăpâne, suntem ai Tăi!

Doamne, dă-mi înţelegere, Doamne, dă-mi cunoştinţă!

Doamne, învaţă-mă şi pe mine să împlinesc poruncile Tale!

Chiar dacă am păcătuit ca un om, mai mult decât orice om, precum ştii, Tu, Dumnezeul meu, prin mila proprie Ţie, m-ai miluit pe mine, sărmanul, pe orfanul în lume şi m-ai învăţat, Stăpâne, ceea ce Tu singur ştii.

M-ai despărţit, Milostive, de tată, de fraţi, de rudenii şi prieteni, de pământul natal, de casa părintească, ca dintr-un Egipt întunecat, din adâncurile iadului- căci aşa mi-ai dat mie, neînsemnatul Tău rob să cuget despre acelea şi să vorbesc cu înţelegere- şi luându-mă şi ţinându-mă cu mâna Ta înfricoşătoare, m-ai dus la cel ce ai binevoit să se facă părintele meu pe pământ şi m-ai aruncat la picioarele lui şi în braţele lui.

Şi acela m-a dus la Tatăl Tău, Hristoase al meu şi la Tine prin Duhul- o, Treime, Dumnezeul meu.

M-a dus pe mine, risipitorul şi am căzut plângând la picioarele Tale, Cuvinte, precum Însuţi ştii, pentru că aşa m-ai învăţat.

Şi n-ai dispreţuit să mă numeşti fiul Tău.

O, gură nevrednică şi buze murdare, o, cuvânt al unei limbi sărace, neputincioase să Te laude şi să-Ţi mulţumească şi să povestească binefacerile Tale, pe care le-ai făcut mie, orfanul şi străinul, cel străin pe acest pământ.

Căci cei ce sunt ai Tăi sunt străini în lume, dar bunătăţile Tale date slujitorilor Tăi ochii nu le văd, limba nu le poate grăi, nici lumea încăpea.

Pentru aceea, Stăpâne, lumea ne urăşte, ne prigoneşte, ne defaimă, ne pizmuieşte, se înfurie pe noi, ne ucide şi toate le face împotriva noastră, căzând în acestea.

Iar noi precum ai binevoit, smeriţii Tăi slujitori, suntem tari în slăbiciune, bogaţi în sărăcie, ne bucurăm în tot necazul, fiindcă suntem în afara lumii.

Noi, Stăpâne, suntem ai Tăi, iar lumea nu are decât trupul nostru.

Deci se înşeală orbul, neavând decât lutul, dar nici pe el nu-l va păstra.

Căci îl va preda, precum ai făgăduit, la cea din urmă trâmbiţă, devenit şi el spiritual.

Atunci fiind cu totul singur, nu va păstra decât relele proprii, împreună cu cei de-un cuget cu el, iubitori orbi ai lumii.

Extras din Imnurile iubirii dumnezeieşti– Sfântul Simeon Noul Teolog.